Interlopul clujean „Gore” a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor

Economica.net
25 10. 2011

În dosarul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj se menţionează că Gore, pe numele adevărat Marius Florin David, a intenţionat să-l omoare pe brancardier. De asemenea, la dosar există o expertiză medico-legală potrivit căreia Gore avea discernământ în momentul atacului, scrie Agerpres.

Marius Florin David l-a înjunghiat, la începutul lunii august, pe asistentul care îi dăduse îngrijiri la Unitatea de primire a Urgenţelor I din Cluj-Napoca. Gore declarase că l-a atacat pe brancardierul de 33 de ani deoarece ştia că acesta face parte dintr-o bandă care i-a violat şi omorât soţia. Femeia este însă în viaţă şi nu a fost implicată în nici un incident de acest fel. Gore a spus că acei oameni din banda din care ar fi făcut parte brancardierul vroiau să-l omoare şi pe el. El a susţinut că este nevinovat, iar de-a lungul audierilor el a dat de mai multe ori răspunsuri contradictorii, în decurs de câteva minute. Uneori zicea că nu l-a înjunghiat el pe brancardier iar imediat susţinea că acesta a comis prea multe crime.

De-a lungul ultimilor 15 ani, Gore a fost cercetat şi condamnat pentru mai multe infracţiuni comise cu violenţă şi a executat mai mulţi ani de închisoare.