Internetul a ajuns în școli înaintea rezolvării problemelor toaletelor din curte – Jean Badea, ministerul Educației

Economica.net
03 09. 2020
gobrolly_internet_hero_family_2018_93986600

El a participat la conferinţa online „Telecomunicaţie & educaţie: Gradul de acoperire a reţelelor de telecomunicaţii – condiţie pentru educaţia la distanţă”, organizată de ziarul Bursa.

Una dintre temele conferinţei la care s-a referit Badea este modalitatea în care tehnologia necesară predării ajunge în şcolile cu toaleta în curte.

„Îmi place să cred că această zonă de şcoli cu toalete în curte se află în zonele defavorizate de fapt şi că nu există o legătură directă sau nu ar trebui să creăm o legătură directă între resursa tehnologică şi toaleta din curte. Sunt chestiuni distincte şi e obligatoriu să fie rezolvate ambele, dar, din punctul meu de vedere, fără o legătură între ele. Prefer să cred că este o exprimare metaforică şi ne referim de fapt la zonele defavorizate”, a spus reprezentantul ministerului.

Moderatorul conferinţei a arătat că se dorea o discuţie cu privire la ordinea în care aceste probleme ar trebui să fie rezolvate.

„Sunt absolut de acord cu acest lucru, că asigurarea condiţiilor trebuia făcută cu prioritate, în sensul în care să rezolvăm condiţiile materiale, şi tehnologia ar fi trebuit să ajungă ulterior sau simultan. Faptul că nu s-a întâmplat aşa sau că au fost create premisele ca resursa de internet să ajungă înaintea rezolvării problemei toaletelor este un lucru pozitiv, faptul că dintre cele două aspecte unul s-a rezolvat, dar aceasta nu înseamnă că celălalt este de neglijat”, a mai spus Badea.

La rândul său, Radu Nicolescu, consilier de stat în domeniul IT în cadrul cancelariei prim-ministrului, a arătat că rezolvarea problemei legate de toalete este în sarcina autorităţilor locale şi nu are legătură directă cu Guvernul şi cu ministerul.

„Poate că părinţii copiilor care merg în aceste şcoli ar trebui să ţină cont în viitorul apropiat, având în vedere că vom avea alegeri locale, de felul cum primarii din localităţile lor au administrat acest segment”, a susţinut consilierul de stat.

În ceea ce priveşte dotarea cu tablete a şcolilor, el a admis că doar o parte dintre tablete vor fi disponibile până începe şcoala.

„Tabletele vor ajunge, unele mai repede, altele mai târziu, dar vor ajunge. Din ce ştiu, s-au achiziţionat deja în jur de 80.000 de tablete (din totalul de 250.000 – n. r.) şi există şi această posibilitate, ca în sarcina autorităţilor locale sau a unităţilor de învăţământ să cadă achiziţionarea tabletelor, urmând ca acestea să fie decontate de Guvern în limita a 100 de milioane de euro”, a spus Nicolescu.