INTERVIU Cristian Socol: Politica de creştere a salariilor trebuie să continue. O economie care merge cu frâna trasă nu asigură dezvoltare

De unde şi când v-a venit ideea cu strategia wageledgrowth?

Din teoria macroeconomică, din experiența statelor europene dezvoltate (majoritatea au implementat această strategie), din cărți și articole recente publicate în reviste științifice/edituri prestigioase (gen Cambridge Journal of Economics, Review of Keynesian Economics, Harvard University Press) și din analiza indicatorilor macroeconomici și sociali ai României. Ideea a apărut în perioada crizei, din analiza asimetriei puternice în ceea ce privește povara austerității (în mare parte aceasta a căzut pe lucrători, ponderea muncii în PIB – și așa mică – reducându-se substanțial).  

Germania pare mai nou sa aplice aceeaşi strategie. Aşa e?

Germania, alături de alte 16 țări din UE au implementat #wageledgrowth în ultimii 3 ani conform datelor oficiale Eurostat. Acestea au crescut consistent ponderea alocată remunerării lucrătorilor din ceea ce se produce, deci pot fi considerate regimuri #wageledgrowth. Cu toate acestea rămân diferențe imense între ponderea în PIB a remunerării lucrătorilor în celelalte țări UE și România, de unde necesitatea unei viteze mai mari a implementării strategiei la noi în ultimii doi ani. Pe de altă parte, datele oficiale Eurostat arată că toate țările Europei Centrale și de Est au avut creșteri consistente ale costurilor salariale în 2017 și 2018. Este un lucru normal având în vedere viteza mare de convergență a prețurilor și viteza redusă de convergență a salariilor în această regiune față de media UE. Să nu uităm totuși analiza OECD publicată recent în care se arată că România a avut cea mai mare creștere de productivitate dintre țările analizate.

A fost o mişcare prociclică sau anti-ciclică? Pe ce potenţial de creştere s-a bazat România în utimii doi ani?

#Wageledgrowth este o strategie pe termen mediu. Am propus implementarea graduală în perioada 2013-2014 și cu o viteză mai mare în perioada 2015-2018. În 2019 și 2020 se revine la o implementare graduală, prioritare fiind investițiile.
În sine nu poate fi caracterizată ca o strategie pro sau anticiclică. Viteza de implementare a măsurilor de stimulare a cererii agregate poate fi mai mare sau mai mică în funcție de contextul macroeconomic în care se aplică. Este o strategie de revenire economică, dar, în același timp, poate fi considerată o strategie de creștere economică bazată pe mărirea productivității muncii, salarii de eficiență, efecte de multiplicare și – observat și la noi – efecte pozitive pe stimularea ofertei agregate.
Estimarea a fost aceea de creștere economică efectivă de peste 5% medie anuală și în realitate s-au atins în 2017 o creștere a PIB real de 7% iar în 2018 de 4,1%. Modelul economic este sustenabil având în vedere că potențialul economiei românești (rata de creștere a PIB potențial) a crescut de la 3,6% în 2016 la 4,5% și 4,6% în 2017 și, respectiv, 2018 (conform estimărilor Comisiei Europene) din octombrie 2018.

Ce riscuri aţi luat în calcul?

Problema în țările emergente este că oferta internă nu reușește să se adapteze rapid la stimulii pe cererea agregată, crescând astfel și cererea de importuri.
Primul risc a fost chiar acesta – oferta agregată nu se va putea adapta pe măsura creșterii cererii agregate, adâncind astfel deficitul balanței comerciale. Pentru a atenua acest risc, s-a luat în considerare și un ajutor al sistemului bancar în ceea ce privește creditarea economiei reale – principala cauză a insuficienței ofertei autohtone o reprezintă subcapitalizarea, accesul greoi la finanțare. În plus, în cadrul Consiliului de Programare Economică a fost elaborat un studiu de analiză structurală a deficitului comercial pe sectoare și au fost propuse soluții pentru diminuarea acestuia.
Al doilea risc a fost că vor exista viteze diferite în ceea ce privește creșterea consumului final și creșterea investițiilor agregate. Aici s-a contracarat cu suprapunerea strategiei #newdevelopmentalism – o politică industrială mai activă (scheme de ajutor de stat pentru industrie), StartUp Nation, stimularea industriei alimentare prin programele Tomate Românești, Program de comercializare a lânii, Programe de sprijin a raselor de porcine Basna și Mangalița, Program de sprijin a raselor de taurine Bălțata Românească și Bruna s.a.

Nu găsiţi îngrijorător că salariile au crescut mai rapid decât productivitatea?

Este o legendă că nu există o corelare între evoluția acestor indicatori în România. OECD a confirmat chiar acum două săptămâni că România a avut cea mai mare creștere a productivității muncii dintre țările analizate. Datele Eurostat arată că în perioada 2013-2017, România a avut cea mai mare creștere a productivității muncii în termeni reali, plus 25%, dinamică de peste patru ori mai mare decât media UE. Și vorba unui coleg – nu se poate aplica #wageledgrowth Care înseamnă creșterea masei salariale atât în sectorul public cât și cel privat. În condițiile în care „productivitatea muncii este de 5 ori mai mare în România decât costul salarial minim iar ocuparea a crescut puternic”?

Cum faceţi strategiile economice la nivelul PSD?

Dacă vă referiți la Programele de guvernare ale PSD, ele se fundamentează prin contribuția fiecărui grup de personalități specializate pe domeniile specifice de politici publice (coordonați de un Președinte). Decizia finală aparține conducerii organizației politice (prezentă de altfel la fundamentarea și dezbaterea ideilor/argumentelor) și este una exclusiv politică. Așa este rațional să fie, dat fiind ca trebuie să fie asumată integral. 

Dacă vă referiți la strategiile economice ale Guvernului, care se suprapun, dar nu complet peste strategia celui mai mare partid din coaliția la putere, o parte din suportul tehnic în luarea deciziei este realizat de un colectiv constituit în cadrul Consiliului de Programare Economică. Un consiliu științific constituit din 7 profesori universitari în domeniul economic și un fost Ministru al Dezvoltării și Prognozei. Acest Consiliu are rolul de a propune strategii, programe și proiecte de politici publice și, atunci când este consultat, să ofere puncte de vedere argumentate /impact pe o anumită măsură sau alta. Sigur, pot fi decizii asumate exclusiv politic la care contribuția Consiliului este una marginală, dar atunci când sunt consultați, membrii CPE exprimă un punct de vedere cât mai argumentat cu putință.
De principiu macroeconomiștii vin cu designul, viziunea, cu strategia, cu planul de acțiuni. De implementarea efectivă trebuie să se ocupe partea executivă.

Cât la sută din programul de guvernare, la care ştim că aţi contribuit, aţi făcut până acum? Ce nu s-a făcut încă?

73%. Sunt rămâneri în urmă în ceea ce privește investițiile, mai ales în infrastuctură. Dacă nu se va implementa un salt investițional imens anul acesta și în 2020, rata de creștere economică se va plafona la 4%, ceea ce înseamnă o viteză de convergență nesatisfăcătoare față de media UE28. La blocajul pe care îl vedem în aceste zile (amânarea repetată a adoptării Bugetului 2019 de către preşedintele Klaus Iohannis – n.r.), sincer, nu cred că obiectivele programului de guvernare vor mai putea fi atinse în calendarul stabilit. Mai sunt întârzieri la îmbunătățirea colectării veniturilor la buget și la analiza raționalizării cheltuielilor bugetare.

Vă simţiţi ajutaţi de BNR în administrarea economiei sau nu?

Nu sunt eu în măsură să răspund, decidenții efectivi trebuie să confirme sau să infirme aceasta. În opinia mea cooperarea cu banca centrală și sistemul bancar se află sub potențial. Chiar dacă de multe ori mandatul este limitat, post criză, majoritatea băncilor centrale au flexibilizat obiectivele de politică monetară, apelând la toată cutia cu instrumente convenționale și neconvenționale posibile. Este exemplul FED, BCE dar nu numai. Iată de exemplu, perioada 2012 – 2013, când Banca Centrală a Angliei și Banca Centrală a Ungariei au inovat scheme de finanțare cu zero dobândă către băncile comerciale care la rândul lor să finanțeze sectorul IMM (cu dobânzi mici și în anumite criterii de eligibilitate). De principiu, consider că sistemul bancar din România stimulează economia sub potențial, creditarea economiei reale este lentă – acest proces ține blocate investiții private majore și reduce rata de creștere economică.

Există un conflict între politica fiscală și cea monetară în acest moment?

Nu. Fiecare dintre aceste politici trebuie să rămână independente, separate. Privind doar la suprafață, pare că există conflict între politici dat fiind că mixul se realizează într-un model Tinbergen cu n obiective n-1 instrumente. Nu reprezentăm grafic aici, dar gândiți-vă la un triunghi în care orice punct poate reprezenta un optim (second best, că nu se poate altfel) de combinații de politici la un moment dat. Mixul de politici este mai dificil de construit, trebuie cooperare strânsă, deplasarea dintr-un punct într-altul al optimului presupune beneficii și costuri dinamice.

După ce trageți linie, dupa ce actualul program de guvernare se va fi consumat, ce urmeaza?

În condiții economice normale, v-aș fi răspuns simplu. Strategia #wageledegrowth trebuie să continue gradual, indiferent de culoarea politică a guvernărilor viitoare. În plus România are nevoie de măsuri consecvente cu ceea ce în literatura de specialitate se numește #newdevelopmentalism – Strategia România 2040, programare economică, politici industriale și de export agresive, atragerea de investiții greenfield pe cît posibil în industrii cu valoare adăugată ridicată, programe de update al capitalului uman, un stat puternic care să joace în economie, bănci care să ofere ceea ce se numește capital răbdător.  
Dar acum nu sunt condiții normale, nu vă pot răspunde cu certitudine. Blocajele au impact negativ masiv în implementarea programului de politici publice. O economie care merge cu frâna trasă nu are cum să asigure convergență și dezvoltare. Este prea multă incertitudine. Folosirea economicului în jocul politic este un proces cu efecte dezastruoase.