INTERVIU cu George Maior: Este ambiţia mea ca parteneriatul României cu SUA să fie cel mai puternic în regiunea noastră

Economica.net
26 10. 2015
george_maior_37905500

Agerpres: Care sunt priorităţile dvs. în mandatul de ambasador? Aţi început de puţin timp, ce vă doriţi să faceţi?

George Cristian Maior: Cred că principala prioritate pe care nu ezit s-o anunţ de fiecare dată şi pe care cred că am început s-o pun în practică este legată de adâncirea cooperării în cadrul parteneriatului strategic pe nişte dimensiuni care prezintă mult mai mult potenţial după părerea mea. În primul rând, vorbesc de dimensiunea economică, dar şi de cea culturală, educaţională, cooperarea în domeniul inovaţiei şi ştiinţei. Ştim foarte bine că, din punct de vedere al securităţii şi al cooperării militare şi politice, lucrurile stau foarte bine, deşi şi aici, după părerea mea, mai ales având în vedere evoluţiile complexe din regiunea noastră, comunicarea trebuie să se intensifice cu decidenţii şi factorii americani pe aceste probleme de securitate regională.

Dar, revenind, este ambiţia mea ca acest parteneriat să fie cel mai puternic parteneriat al Statelor Unite în regiunea noastră şi el să se reflecte în toate dimensiunile sale, pe care le-am menţionat, în special în cea economică. Aici chiar nivelul de investiţii americane în România poate să crească şi în curând veţi vedea, nu vreau să dau exemple, dar veţi vedea nişte anunţuri interesante pe investiţii în domeniul energiei, sau pe extinderea unor proiecte investiţionale americane deja existente în România, dar vom lucra în continuare pentru ca acest aspect să capete mult mai multă substanţă.

AGERPRES: Atunci când vorbim despre relaţia dintre Statele Unite ale Americii şi România, în public, în ţară, primul lucru la care se gândeşte românul sunt vizele. Fac parte vizele dintr-un proiect al dumneavoastră de viitor?

George Cristian Maior: Bineînţeles. Am şi spus, o repet şi în acest context, parteneriatul strategic cu SUA nu este sau nu poate fi considerat complet împlinit fără includerea României în programul Visa Waiver şi motivaţiile sunt multiple pentru acest lucru, începând de la modul în care România a înţeles să-şi asume responsabilităţile de aliat strategic până la urmă al SUA în diverse zone complexe din punct de vedere al stabilităţii şi securităţii, mă refer la Afganistan, dar şi relaţia politică foarte bună pe care o avem cu Statele Unite, relaţiile de securitate. Pentru acest lucru am început un amplu program de discuţii în cadrul Congresului, pentru că aici este elementul fundamental decizional în privinţa problematicii Visa Waiver, încercând să prezint argumentaţia noastră şi să discut cu cât mai mulţi membri ai Congresului american, fie că-i vorba de Senat, fie că-i vorba de Camera Reprezentanţilor, de Congres. Şi până acum am avut multiple întâlniri în care am scos în evidenţă acest lucru.

Am fost satisfăcut să văd că această problemă este cunoscută, că există şi susţinători ai ei, dar există bineînţeles şi anumite elemente care nu ţin neapărat de ţara noastră care trebuie, poate, tratate într-un alt mod, având în vedere contextul actual de securitate. Problema aceasta stringentă a emigraţiei, pe care o vedeţi explodând în Europa, care afectează şi America, diverse tendinţe de a înăspri în anumite zone modul în care se pot efectua călătoriile pe bază de vize în Statele Unite. Deci suntem într-un timp foarte complicat şi interesant din acest punct de vedere, dar nu voi ezita să continui acest demers. Chiar săptămâna viitoare am reuşit să realizăm o întâlnire cu întreg Caucasul românesc din Congres, ceea ce este foarte rar şi foarte greu de realizat, la care vor participa şi alţi membri ai Congresului, în care voi expune din nou, bineînţeles, această chestiune.

Pe de altă parte, m-am bucurat că, din punct de vedere tehnic, au fost realizate practic toate aspectele legale legate de condiţiile sau condiţionalităţile privind Visa Waiver, recent fiind semnat acest ultim acord cu Departamentul Justiţiei, cu procurorul general al SUA, privind combaterea crimei organizate care era o condiţie tehnică importantă pentru includerea României în Visa Waiver. Deci se simt anumite progrese, vom continua demersurile noastre, sper ca şi un lobby românesc mai accentuat, dacă vreţi, să promoveze această chestiune la nivelul Congresului.

AGERPRES: Se vede o oarecare asemănare aici între situaţia cu programul Visa Waiver şi problema Schengen, adică în ambele părţi se pare că îndeplinim criteriile tehnice, dar e vorba de fapt de o decizie politică.

George Cristian Maior: Până la urmă da, există bineînţeles şi diferenţe. Schengen-ul este o chestiune mult mai complicată din punct de vedere al Uniunii Europene dar, într-adevăr, decizia politică este decisivă şi într-un fel să ştiţi există – puţini au discutat acest lucru – şi nişte corelaţii între accederea României în Schengen şi o anumită perspectivă privind Visa Waiver, fără să fie vorba de ceva formal. Dar lucrurile vor fi mult mai bine văzute aici şi din acest punct de vedere dacă România ar fi admisă în Schengen, ceea ce cred că merită având în vedere eforturile care s-au făcut. Pe de altă parte, revin la această chestiune. Şi din punct de vedere administrativ, dacă vreţi, acest proces de includere a României în Visa Waiver poate fi accelerat printr-un efort suplimentar al modului în care descreşte rata de refuz a vizelor pentru cetăţenii români, lucru care ţine de executiv până la urmă, de executivul american. Să nu uităm că avem o rată de refuz: ultima cifră publică era de 9,8%, noi ar trebui să ajungem în jur de 3,5% rată de refuz. Ritmul este deci bun şi din acest punct de vedere. Dacă lucrurile vor merge în acest ritm pozitiv estimez că şi din punctul de vedere administrativ lucrurile pot accelera includerea României în Visa Waiver.

AGERPRES: Aţi menţionat mai devreme puţin problema migranţilor. Pare a fi o corelare evidentă între încetinirea eventuală a accesului la programul acesta Visa Waiver şi situaţia imigranţilor din Europa, pe partea României mai ales, cu refuzul de cote sau cu negocierea pe cote de migranţi?

George Cristian Maior: Nu, nu cred că există o legătură şi cred că au fost clarificate aceste aspecte. România îşi dezvoltă capacităţi de asimilare de emigranţi, cred că lucrurile au fost bine clarificate la nivelul Consiliului European. Şi SUA bineînţeles sunt îngrijorate de acest fenomen şi au decis pentru anii următori să ia un anumit număr de emigranţi din Siria, deci statele cooperează bine pe această dimensiune.

AGERPRES: Părăsim puţin zona de crize şi politică românească, să-i spun aşa. Apropo de ultimele declaraţii ale preşedintelui rus Vladimir Putin relativ sau destul de belicoase din nou la adresa americanilor şi a aliaţilor din NATO. Credeţi că se va escalada acest limbaj agresiv?

George Cristian Maior: Eu cred că, repet, trăim într-un timp destul de complicat din punctul de vedere al dezvoltărilor de securitate. Vedeţi bine situaţia complexă din Ucraina pe zona stabilităţii şi politica Rusiei în această regiune care, bineînţeles, nu este generatoare de stabilitate, vedeţi situaţia complicată din Siria şi diversele poziţionări ale unor mari actori internaţionali, inclusiv din punct de vedere al discursului şi al retoricii. Din păcate au existat declaraţii destul de dure privind dezvoltarea scutului antirachetă din România fără a fi înţeles încă faptul că acest scut este unul defensiv şi care doreşte să realizeze o tratare a acestor riscuri neconvenţionale legate de rachetele balistice, nefiind desigur orientat împotriva unui stat. Eu cred că este vorba în continuare de retorică, de politică. Pe de altă parte, din punct de vedere al modului în care se realizează acest program de dislocare pe teritoriul României a scutului antirachetă, lucrurile merg foarte bine. Aşteptăm declararea sa ca operaţională la sfârşitul acestui an şi, la începutul anului viitor, probabil înaintea summitului NATO de la Varşovia, inaugurarea oficială a scutului antirachetă de la Deveselu, cu prezenţă semnificativă din partea Administraţiei americane la acest eveniment important strategic.

AGERPRES: Conform majorităţii sondajelor de opinie din România, populaţia are o atitudine pozitivă faţă de NATO, faţă de Statele Unite ale Americii, faţă de partenerii noştri nord-atlantici în general, dar, în acelaşi timp populaţia se aşteaptă la o atitudine mai ofensivă a Rusiei împotriva noastră pentru că am avea acest scut de la Deveselu. E o teamă îndreptăţită?

George Cristian Maior: Eu cred că scutul antirachetă de la Deveselu, care va deveni de fapt şi un element de contribuţie a României şi a Americii la securitatea colectivă NATO, pentru că se va integra în sistemul NATO, duce în mod cert la o creştere a securităţii naţionale a României şi a regiunii. Acesta este fondul lucrurilor. Acum, lumea nu trebuie să se teamă de retorică şi de discurs. Trebuie, în schimb, să fie foarte atentă la fapte, acţiuni şi, într-adevăr, în ultima perioadă, mai ales având în vedere evenimentele din Ucraina, având în vedere anexarea Crimeii, există în zonă în general o anumită aprehensiune faţă de acest tip de politică agresivă care trebuie contracarată în sistemul nostru de alianţe şi facem acest lucru.

AGERPRES: România este implicată în parteneriatul nord-atlantic, după cum am vorbit, Deveselu, Kogălniceanu, Afganistan, trupe. Credeţi că urmează ceva în Siria?

George Cristian Maior: Nu cred că se pune discuţia în aceşti termeni. Eu cred că principala noastră prioritate este legată de securitatea regională, care, vedeţi foarte bine, şi repet, este extrem de complexă şi complicată, atât pe riscuri pe care le credeam desuete într-un anumit moment, mă refer la riscuri de ordin geopolitic, riscuri clasice, dar şi riscuri neconvenţionale legate de avansul unor elemente ISIS (gruparea jihadistă Statul Islamic n.r.) spre Europa. Cred că aici trebuie să ne concentrăm. Iar în privinţa Afganistanului, eu cred că este în studiu continuarea prezenţei noastre în Afganistan. Suntem a patra naţiune deja ca prezenţă militară acolo, cu peste 600 de militari. Recent aici au fost luate decizii la nivelul Consiliului de Securitate de a se continua prezenţa în Afganistan şi după 2016. Cred că aici va trebui să ne concentrăm politicile de apărare şi de securitate.

AGERPRES. Cum vede comunitatea românească din SUA acest parteneriat între Statele Unite şi România, parteneriat strategic?

George Cristian Maior: Eu cred că acest parteneriat, care este elementul vital al politicii noastre externe şi de securitate este foarte bine, valenţele sale pozitive pentru ambele state sunt foarte bine conştientizate de comunitatea românească din SUA, care este extrem de atentă la evoluţiile legate de dezvoltarea acestui parteneriat şi are efectiv o contribuţie pe multiple dimensiuni, mă refeream la cultură, educaţie, tehnologie. Cred că ei se vor implica şi mai mult şi noi ca ambasadă va trebui să comunicăm mult mai intens cu această comunitate mare, răspândită pe întreg teritoriul SUA, pentru a duce mai departe parteneriatul strategic cu SUA.

AGERPRES: Aveţi anumite proiecte legate de comunitatea românească din SUA?

George Cristian Maior: În primul rând voi face o evaluare a modului în care funcţionează consulatele generale ale României din SUA în relaţie cu serviciile pe care le acordă cetăţenilor români sau membrilor comunităţii româno-americane şi vom vedea ce măsuri vom lua după această evaluare pe linia creşterii eficienţei acestora şi a implicării lor pe multiple paliere. Mă gândesc şi la deschiderea unui nou consulat general pe teritoriul SUA, având în vedere modul în care se concentrează geografic populaţia românească în diverse zone ale Statelor Unite. Sper ca la anul acest consulat să fie deschis în Florida. Vorbeam de Florida unde avem o puternică comunitate românească şi din punct de vedere numeric. Vom încerca să dialogăm mai mult cu reprezentanţi ai comunităţii. Sunt foarte mulţi care m-au abordat cu diverse iniţiative, idei, proiecte şi cu care discut constant. Chiar m-am bucurat de o primire foarte bună, aş spune, şi vreau să materializăm aceste proiecte împreună cu ei.

AGERPRES: În momentul în care aţi depus scrisorile de acreditare la preşedintele Barack Obama, presupun că a fost evident un moment emoţionant, de o încărcătură emoţională destul de mare, având în vedere că v-aţi reîntors în Washington după 20 şi ceva de ani de la studiile pe care le-aţi avut aici. Care a fost senzaţia pe care v-a lăsat-o preşedintele Obama dincolo de aparenţele diplomatice?

George Cristian Maior: Am avut o discuţie caldă cu preşedintele Obama care chiar m-a întrebat de perioada mea de studii de aici, printre altele, dar bineînţeles accentuând şi eu şi domnia sa valoarea deosebită a parteneriatului strategic România-SUA şi aprecierea că acesta funcţionează în parametri foarte buni. Într-adevăr o asemenea oportunitate este rară şi cred că discuţia pe care am avut-o cu preşedintele SUA reconfirmă modul în care România este privită, foarte clar şi tranşant, ca unul dintre cei mai importanţi aliaţi strategici ai Americii din Europa şi din regiunea noastră. Şi acest lucru poate da un impuls pe toate celelalte paliere, pentru adâncirea cooperării dintre România şi SUA.