INTERVIU Daniel Dăianu: Economia ar putea creşte cu 3% – 4,5% în 2021. Ţinta de deficit este foarte ambiţioasă, lupta cu pandemia nu s-a terminat

Preşedintele Consiliului Fiscal susţine că ţinta de deficit bugetar de 7% fixată de Guvern pentru anul acesta este una foarte ambiţioasă, în condiţiile în care anul 2020 s-a încheiat cu un deficit de 9,79% din PIB pe cash, iar o reducere de 3% a deficitului într-un singur an este foarte greu de realizat, „mai ales că epidemia încă bântuie” .

Daniel Dăianu afirmă că nu sunt dezirabile creşteri de impozite când economia este încă fragilă, dar îşi menţine afirmaţia personală că România ar fi avut nevoie de o taxă de solidaritate, fie şi temporară, care să ajute efortul de luptă contra epidemiei şi de sprijin pentru economie, pentru menţinerea de locuri de muncă.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca Banca Centrală să mai opereze scăderi ale dobânzii de politică monetară, Dăianu consideră că „nu este exclus”, dar menţionează că este condiţie sine qua non ca procesul de consolidare fiscală/bugetară să fie vizibil în acest an, cu măsuri clare ce privesc deficitul structural.

AGERPRES: Cum credeţi că va evolua economia României în acest an?
Daniel Dăianu: Dacă anul trecut declinul economiei era inevitabil din cauza pandemiei şi a lockdown-ului din trimestrul doi, anul acesta vom avea o redresare, dar încă sub incertitudini mari. Chiar dacă revenirea economică este împiedicată de persistenţa epidemiei, sunt sectoare economice ce vor merge mai bine. Mai cu seamă dacă vaccinarea populaţiei va lua avânt. Vaccinurile, ca armă împotriva virusului, vor schimba progresiv o stare de spirit. Este esenţial însă ca oamenii să respecte în continuare reguli de protecţie. Mersul pandemiei condiţionează mersul economiei peste tot în lume. Nu mă hazardez să lansez o cifră de creştere economică pentru 2021, ci prefer o plajă, ce ar merge de la 3% la 4,5%. Incertitudini nu au cum să nu afecteze prognozele. Cu cât rata de vaccinare va fi mai mare, cu atât mai realizabil este scenariul cel mai optimist. Vor fi însă diferenţe importante între sectoarele economice; unele vor fi încă mult suferinde.

Dinamica economiei noastre depinde mult de ce se întâmplă în Uniunea Europeana, de ritmul redresării, mai ales în economiile mari, depinde totodată de comerţul internaţional. Şi, nu în ultimul rând, de ce fac guverne şi bănci centrale în statele cele mai puternice – de ce fac administraţia americană, guvernele din Germania şi Franţa, din alte state din UE, de măsurile Fed şi ale BCE.

Războiul cu pandemia nu este terminat şi guverne, bănci centrale, îşi dau seama că sprijinul pentru economii şi cetăţeni trebuie să continue, chiar dacă implică îndatorare în plus şi posibile dificultăţi în viitor. Acum, prioritatea zero este câştigarea războiului cu pandemia.

AGERPRES: Guvernul ţinteşte un deficit bugetar de 7% din PIB în acest an. Este un obiectiv care poate fi atins?
Daniel Dăianu: Este o ţintă foarte ambiţioasă. Anul 2020 s-a terminat cu un deficit de 9,79% din PIB pe cash (plăţi şi încasări efective), cvasiidentic cu prognoza ultimă a Consiliului Fiscal. Este un deficit apropiat de cele ale altor economii din regiune şi exprimă impactul pandemiei şi al crizei economice. Dar acest deficit are o componentă structurală foarte mare. Să nu uităm deficitul cu care am terminat în 2019, de 4,6% din PIB. A fost, am mai spus-o, un handicap pentru Guvern, ce a limitat posibilităţile de intervenţie în lupta contra pandemiei şi pentru a sprijini economia intrată în criză adâncă. Să reduci cu aproape 3% din PIB deficitul într-un singur an este foarte greu, mai ales că epidemia încă bântuie. Cheltuieli pentru sănătatea publică nu pot fi reduse. Dimpotrivă, dacă avem în vedere hibe majore în sistemul nostru de sănătate şi chiar dacă vom beneficia de resurse europene.

Efortul de reducere a deficitului explică de ce se recurge la îngheţare de salarii în sectorul bugetar, după ani în care acestea au crescut mult. Se mizează aici pe un câştig de circa 1,5% din PIB pentru diminuarea deficitului. Pensiile nu au cum să mai crească cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Se poate colecta mai bine, venituri fiscale. Dar nu este clar cu cât în 2021, iar un buget nu se poate construi pe venituri foarte incerte. Deşi cineva ar putea afirma că în viaţa reală nimic nu este sigur 100%. Dar evaluările trebuie să fie prudente. Aici este o zonă de slăbiciune, ce nu ne avantajează în construcţia bugetară.

Apropo de venituri bugetare, trebuie ca regimul fiscal să elimine cât mai mult din „portiţe”, înlesniri ce sunt, în fapt, inechităţi; astfel ar creşte veniturile fiscale în mod cert. Ar face parte din lărgirea bazei de impozitare. Nu îmi este clar cât s-a progresat cu digitalizarea ANAF, pentru a obţine o privire mai bună, în timp real, a veniturilor fiscale posibile. Combaterea evaziunii fiscale, a optimizărilor fiscale neloiale este obligatorie. Vedem cât de multe escrocherii, cazuri de evaziune fiscală, ies la iveală.

AGERPRES: În această perioadă au loc analize pe marginea bugetului pentru 2021. Care ar fi recomandările dumneavoastră pentru cei care lucrează la elaborarea acestuia?
Daniel Dăianu: Dumneavoastră le numiţi recomandări. Eu nu aşa calific ce spun întrucât domnul ministru Alexandru Nazare (ministrul Finanţelor n.r) şi colaboratorii săi cunosc problematica bugetului public din România. Dar nu este de prisos să reiau câteva aspecte, aşa cum le văd eu. Trebuie să fie respectate priorităţile de prim rang: lupta contra Covid-19 şi sprijinirea economiei în porţiunile cele mai sensibile. Investiţiile se cuvine să fie ierarhizate, în funcţie de urgenţe şi de efecte de antrenare în economie ca şi de surse de finanţare. Unde proiecte pot fi finanţate cu resurse europene foarte bine, pentru a elibera resurse proprii pentru alte utilizări, pentru a diminua deficitul. Cu cât vom absorbi mai mult resurse europene cu atât va fi mai uşoară corecţia deficitului bugetar. Corecţia are un efect contracţionist asupra activităţii economice, în pofida faptului că un deficit mai mic poate da încredere investitorilor, finanţatorilor. Absorbţia mai intensă de fonduri europene ar susţine mai bine producţia internă şi ar contrabalansa parţial efectul contracţionist.

Nu mai vorbesc de susţinerea unor reforme necesare, modernizarea şi transformarea economiei. Distincţia între cheltuieli permanente şi cheltuieli temporare (generate de lupta cu epidemia şi criza economică) este esenţială. Fiindcă, dacă, ar fi necesare în execuţia bugetară cheltuieli suplimentare legate de epidemie şi criza economică de, să zicem, 0,2% din PIB, nu înseamnă că depăşirea ţintei de deficit bugetar cu această cifră ar fi o dramă. Acest 0,2% în 2020 nu ar mai fi în 2022, nefiind o cheltuială permanentă. Repet, sunt de eliminat cât mai multe portiţe şi înlesniri fiscale, regimul fiscal trebuie să fie echitabil. Aici se poate miza pe venituri suplimentare. Însă trebuie curaj, fiindcă cei care ar fi afectaţi vor „sări în sus”, vor face gălăgie. Banii obţinuţi din eventuala plasare la bursă a unor pachete minoritare (de acţiuni) din companii de stat nu trebuie să fie folosiţi pentru umplerea bugetului public. Ar fi o greşeală mare şi nu ar reduce deficitul structural. Acei bani, dacă ar exista, să intre într-un fond de investiţii al statului, sau în capitalizarea băncii de dezvoltare de care România are nevoie. Listarea la Bursă să nu fie un scop în sine, ci să ajute o guvernanţă corporativă mai bună. Sprijinirea firmelor poate să fie mai ţintită. La nivel local, autorităţile pot avea în vedere taxe care să suplimenteze veniturile lor. Se poate proceda la restructurarea unor administraţii crescute în mod nejustificat.

AGERPRES: Aţi propus o taxă de solidaritate. Nu ar fi adus venituri suplimentare la buget?
Daniel Dăianu: Când economia este încă fragilă, chiar suferindă, nu sunt dezirabile creşteri de impozite. Dar îmi menţin afirmaţia personală că am fi avut nevoie de o taxă de solidaritate, fie şi temporară, care să ajute efortul de luptă contra epidemiei şi de sprijin pentru economie, pentru menţinerea de locuri de muncă. O asemenea taxă nu ar fi influenţat negativ consumul agregat/cererea totală, dat fiind înclinaţii diferite de consum în funcţie de mărimea veniturilor. Taxa ar fi ajutat bugetul public. Sunt propuneri de eliminare a pensiilor speciale, sau de supraimpozitare, de impozite şi taxe zero pe salariul minim, măsură puţin spus inaplicabilă în condiţiile bugetului de acum. De ce să nu se considere ideea unei taxe de solidaritate, care s-ar aplica de la un anumit nivel al veniturilor tuturor cetăţenilor; să ne înţelegem, este vorba de venituri personale, nu de impozite mai mari pe mediul de afaceri. Banii europeni pe care România îi atrage sunt, în fapt, o redistribuire de la statele mai bogate din UE către statele mai slabe economic. De ce această logică nu o dorim aplicată şi în România, măcar în vremuri atât de dificile? Iar argumentul că ar însemna impozitare progresivă este straniu în condiţiile date. Nu mai avem în fapt cota unică, iar în vremuri de război a avea dezbateri ideologice este neavenit. După o logică fundamentalistă nu ar trebuie să fie ajutate, de către stat, firme private fie criza cât de rea.

Este necesar să fim lucizi, mai cu picioarele pe pământ. Unii critică BCE şi Fed că practică măsuri neconvenţionale uitând că de ce fac aceste bănci centrale mari depinde sistemul financiar şi la noi. Dacă BCE nu ar fi acţionat cu măsuri neconvenţionale după 2011 sistemul bancar ar fi fost în mare dificultate în România, deoarece zona euro ar fi fost aproape de colaps. Fed-ul a fost nevoit în martie acest an să intervină masiv pe pieţele financiare cu achiziţii inclusiv de active junk pentru a preveni un îngheţ generalizat. Putem în România să gândim în termeni de inflexibilitate conceptuală, dar politicile din SUA şi Europa răspund la condiţii structurale, neobişnuite, nu sunt aiureli. Şi la noi se modifică condiţii structurale.

AGERPRES: Cum ar trebui să arate consolidarea fiscală în România?
Daniel Dăianu: Graduală, în mod neîndoielnic. Consiliul Fiscal a susţinut această abordare. Scrisoarea publică semnată de academicianul Aurel Iancu, de mine, Ella Kallai, Valentin Lazea şi Laurian Lungu a pledat pentru consolidare graduală şi creştere de venituri fiscale, alături de restrângere şi restructurare de cheltuieli. Au spus-o şi alţi economişti. Este raţional să se întindă corecţia deficitului pe câţiva ani, pentru a nu reintroduce, noi, economia în recesiune. Intervalul 2021-2024 este un ghid temporal de acţiune. Să ţintim un deficit de sub 3% în 2024, care ar permite să stabilizăm datoria publică în jur de 60% din PIB la finele unui asemenea orizont. Care să fie combinaţia ajustării bugetului pe partea de cheltuieli şi pe partea de venituri este de văzut. Cu cât vom reuşi să colectăm mai bine, să mărim baza de impozitare, să facem ce au reuşit Bulgaria şi Polonia în anii trecuţi, cu atât mai bine.

Cred că se poate ajunge la un nivel al veniturilor fiscale de aproape 30% din PIB în 3-4 ani, care să ajute mult consolidarea bugetară. Cu resurse europene şi alte venituri proprii, veniturile totale ale bugetului public, fără îndatorare, ar putea fi 35-36% din PIB anual, care ar însemna bunuri publice în plus de care România are atâta nevoie: educaţie, sănătate publică, infrastructură, finanţarea unor măsuri de politică industrială, cheltuieli impuse de schimbarea de climă.

AGERPRES: Banca Naţională a României a redus dobânda de politică monetară la 1,25%. Am mai putea vedea anul acesta alte reduceri?
Daniel Dăianu: Nu este exclus. Dar este condiţie sine qua non ca procesul de consolidare fiscală/bugetară să fie vizibil în acest an, cu măsuri clare ce privesc deficitul structural, care să liniştească pieţele, acasă şi afară. Aşteptările contează mult pentru pieţe şi BNR ar avea mai mult confort în politica monetară, în a urmări ţinte pentru condiţiile pe piaţa monetară. Acest confort înseamnă ca dezideratul de sprijinire a economiei înţeles prin costul creditului, să fie conciliat cu cerinţe de stabilitate financiară, cu stabilitatea leului.

Când BNR a redus rata de politică la 1,25% era o altă situaţie faţă de finele lui 2020: formarea unui guvern de coaliţie cu susţinere politică solidă, eliminarea efectului destabilizator pentru finanţele publice reprezentat de 40% creştere punct de pensie, anunţarea deficitului ţintit pentru 2021 de 7%, atitudinea agenţiilor de rating, percepţia în pieţe, nivelul rezervelor valutare, etc.
Când spun stabilitatea leului nu am în vedere imobilism, ci o evoluţie care dă încredere cetăţenilor şi firmelor că moneda naţională nu va intra într-o vrie, care să determine o fugă de leu. Dobânzi foarte mici pe pieţele monetare interne pot pune mare presiune pe piaţa valutară.

Cei care ne finanţează, care fac plasamente financiare în România se uită la diferenţiale de rate pe pieţele monetare, la modul în care se are în vedere corectarea unor dezechilibre majore. Pandemia nu a orbit pieţele, chiar dacă ele sunt adesea mioape. Cei care cu nonşalanţă pledează pentru scăderi masive şi bruşte de rate de politică monetară, pentru dobânzi cât mai mici pe piaţa monetară internă, uită că Leul românesc nu este ca dolarul SUA, ca euro. BNR nu emite monedă de rezervă. Se uită totodată că avem încă deficite externe mai mari decât în alte state din regiune, că finanţarea balanţei externe depinde încă în mod considerabil de intrări de capital generatoare de datorie publică şi de remitenţe (miliarde de euro trimise de cetăţeni români care lucrează, trăiesc în străinătate). Este drept că există o concurenţa valutară în lume, dar, una este să fii bancă care emiţi monedă de rezervă şi altceva o bancă centrală într-o economie emergentă, cu slăbiciuni mari încă.

AGERPRES: Aminteaţi de dezechilibre externe şi interne. Există o legătură între ele?
Daniel Dăianu: Da. În 2019 au fost un deficit de cont curent de circa 4,7% şi un deficit bugetar foarte apropiat; este situaţia clasică de deficite gemene. În 2020, deficitul bugetar este mult, probabil cu circa 4% din PIB peste deficitul de cont curent. Deci sursa principală a dezechilibrului extern, de cont curent este evident dezechilibrul bugetar. Cei care ne dau ca exemplu Polonia să se uite la situaţia macro de acolo în anii din urmă. Polonia are şi o economie considerabil mai robustă. Iar a gândi că putem asigura prin resurse europene finanţarea deficitelor balanţei de plăţi nu este în regulă. Banii europeni ne ajută, dar nu rezolvă problemele mari de dezechilibru. Dacă ajustarea bugetară începe şi este pe drum bun, BNR poate avea în vedere noi măsuri de politică monetară prin ratele sale principale, prin controlul lichidităţii. BNR poate ajuta finanţarea bugetului şi prin operaţiuni pe piaţa secundară; a făcut-o şi în 2020. Are sens şi o linie de finanţare pentru instituţii ce garantează credite pentru IMM-uri.

AGERPRES: Este posibil să vedem o reaprindere a inflaţiei în România?
Daniel Dăianu: Inflaţia poate urca, după cum poate să şi scadă. Dar niveluri mari de inflaţie ar putea exista numai dacă am scăpa hăţurile din mână ce ar provoca şi s-ar intra într-o criză adâncă, inclusiv a leului. De aceea, este necesar să reducem dezechilibre, să avem rate de politică monetară, condiţii montare, care să nu inducă oamenii şi firmele să fugă de leu. Moneda naţionala este un bun public şi mai este cale până la adoptarea euro, oricum către finele acestui deceniu. Nu văd cum BNR şi un guvern responsabil ar lăsa situaţia să scape de sub control. La nevoie se poate recurge şi la măsuri indezirabile – precum creşteri de taxe şi impozite. Cum se zice prin alte locuri, nu putem să mâncăm prăjitura şi să o găsim întreagă în frigider. Ca să evităm măsuri drastice, dureroase, să fim cât mai prudenţi acum, în acest an.

AGERPRES: Se vorbeşte despre şansa unică a României de a accesa 80 de miliarde de euro din fonduri UE. Cât am putea accesa în mod realist din aceşti bani şi pentru ce?
Daniel Dăianu: Nu numai România are o asemenea şansă, ci şi alte economii emergente din UE. Pentru România situaţia este însă mai acută întrucât, deşi avem o economie cu zone de performanţă nu neglijabile, avem multe probleme caracteristice subdezvoltării. Şi trebuie să încercăm să surmontăm decalaje cât putem în următorii ani fiindcă nu cred că va mai exista o asemenea generozitate colectivă în următorul cadru financiar multianual – în afară de cazul când vom avea o integrare fiscală amplă, iar Fondul de redresare s-ar permanentiza. Banii europeni ne pot ajuta să întreprindem reforme necesare şi, să nu subestimăm, să realizăm mai uşor corecţia macroeconomică absolut necesară. Ne-ar ajuta să ne apropiem de gradul de robusteţe economică pentru a intra în ERM2, mecanismul cursurilor de schimb, şi apoi în zona euro. Nu avem cum să accesăm mai puţin decât în exerciţiul financiar precedent. Pentru România s-a dublat volumul de resurse prin Planul european de Redresare şi Rezilienţă (PRR), care se adaugă la Cadrul financiar multianual (MFF). Sunt nevoi acute ale României ce nu au cum să nu găsească finanţare pe aceste două filiere.

Este vital să trimitem până în aprilie la Bruxelles un Plan naţional cât mai realist, concret şi care să respecte cerinţe ale UE în privinţa înverzirii şi digitalizării economiei. Nu este simplu de gândit şi operaţionalizat proiecte, dar trebuie să o facem. Există birocraţie şi la Comisie, cu circuite anevoioase de aprobare. Aşa a fost dintotdeauna însă. În plus, acum, schimbarea climatică este o ameninţare existenţială şi trebuie să ne adaptăm la această situaţie. Şi la noi are loc deşertificarea solului, avem secetă mare în unii ani, alteori ne izbeşte câte un potop. Au şi fost distruse păduri în mod criminal.

Schimbarea de climă ca ameninţare existenţială are implicaţii pentru bugete publice şi private, va trebui să operăm modificări şi în regimul fiscal pentru a stimula ecologizarea activităţii economice, pentru a penaliza emisii de carbon. De altfel, în UE se va aplică o taxă pe emisia de carbon. Cât de serioasă este problematica schimbării de clima se vede şi din faptul că BCE a înfiinţat recent un compartiment dedicat acestei probleme. Comisia Europeană a anunţat climate change ca o prioritate. Administraţia Biden gândeşte la fel.

AGERPRES: Accentuaţi mult schimbarea de climă ca ameninţare.
Daniel Dăianu: Am ezitat să spun ceva, dar o voi face. Dacă în lume nu vom reuşi să stopăm creşterea emisiilor de carbon, în fapt să le reducem, viitorul va fi negru. Până la întrebarea hamletiană „a fi sau a nu fi” omenirea, ne-am confrunta cu o luptă pentru supravieţuire, posibil sălbatică, pentru resurse de apă, pentru hrană; am trăi sub spectrul „civilizaţiilor hidraulice”, ca să folosesc noţiunea istoricului Karl Wittvogel, ce avea în minte societăţi din vechime, cu organizare despotică, pentru care accesul la apă definea puterea. Societăţile noastre democratice ce au trecut printr-o succesiune de crize sunt măcinate de fragmentare, confuzie, intoleranţă, curente extremiste, de alunecare spre autoritarism în unele ţări. Vedem ce s-a întâmplat în 6 ianuarie peste Ocean, ceea ce ne-a stupefiat.

Vedem deci că miza bugetului UE, a Fondului pentru redresare şi rezilienţă, este mare de tot. Avem şi de stopat demantelarea sistemului internaţional multilateral. Fără reguli în relaţiile internaţionale, fără colaborare, ne va fi extrem de greu să combatem impactul schimbărilor climatice şi alte pericole majore de securitate. Este de aceea esenţial că SUA revine în Acordul de la Paris şi în OMS. Chiar dacă interese naţionale sunt obsesive pentru noi, nu mai puţin importante sunt interese comune, ale Uniunii. Dar are sens să facem tot ce depinde de noi pentru a convinge Buxelles şi partenerii din UE că dezvoltarea României, a altor economii emergente, nu înseamnă numai digitalizare şi tranziţie la energii noi. Ţări ca Suedia, Danemarca, Olanda, Finlanda etc trebuie să înţeleagă implicaţiile discrepanţelor economice şi sociale din Uniune; este şi în interesul lor ca în UE să nu existe pungi mari de sărăcie şi excluziune socială, care alimentează extremismul de dreapta şi stânga, care pot distruge Uniunea în final.

În România, coaliţia are nevoie de mai multă coeziune pentru a trece ţara prin pandemie şi pentru a lua măsurile cele mai bune. Cum este nevoie de un numitor comun mai înalt la nivelul întregii clasei politice, pentru că vremurile rămân complicate, chiar dacă vom învinge pandemia. Lumea este parcă copleşită de evenimente disruptive, de rupturi, care nu ne vor da pace mult timp de acum înainte. Şi trebuie să găsim resorturi şi resurse în principal interne pentru a rezista, pentru a fi mai robuşti ca persoane, comunităţi şi societate.