INTERVIU Livio Gallo, Enel: Vom cere scurtatea termenelor de montare a contoarelor inteligente, reevaluăm planurile de investiţii în România
Acum că rata reglementată de remunerare a a fost majorată, prin decizia Guvernului, la 6,92%, sunteți mulțumiţi cu acest nivel? Dacă da, există posibilitatea să majorați investițiile în următorii ani? Ne puteți da cifre?
În noul ciclu de reglementare, al patrulea, sunt metodologii noi pentru remunerarea investițiilor, pentru retribuirea cheltuielilor operaționale (OPEX) și încă așteptăm decizia Autorității (ANRE n.red.)privind tratarea pierderilor din rețea.
Rata de rentabilitatea a fost scăzută, apoi majorată și așteptăm decizia Autorității, probabil la începutul lunii iulie.
Cred că putem să fim de acord cu aceast nivel, și, după ce va apărea decizia finală, vom evalua planul de investiții. Am fi așteptat un nivel mai mare de 6,9% dar putem fi în regulă și cu acesta.
Ce aș vrea să remarc este că în România exista un plan pentru instalarea de contoare inteligente până în 2022. Acum a fost amânat până în 2028. Contorul inteligent este o soluție, un sistem care aduce beneficii clienților, societății, companiilor de distribuție, de furnizare – pentru că poți propune clienților tarife diferite în funcție de intervalele orare, bazate pe profilul lor de consum și astfel își pot optimiza profilul de consum de energie. Cred că ar fi bine să anticipăm puțin calendarul pentru că până în 2028 mai sunt 9 ani.
Vă așteptați ca autoritățile române să scurteze perioada?
Nu știu, dar probabil vom avea ocazia să evaluăm și să discutăm în viitor acest lucru pentru că este benefic pentru țară. Noi avem acum la nivel mondial 40 de milioane de contoare inteligente instalate în Italia, în Spania. În România am instalat aproximativ 500.000.
Ați cerut deja autorităților să scurteze termenul?
Nu, urmează să facem asta. Până acum discuțiile cu Autoritatea de Reglementare s-au referit la aspectele legate de al patrulea ciclu de reglementare, și după ce se vor finaliza aceste aspect, putem să trecem la altele. Așteptăm decizia privind tratarea pierderilor din rețea.
Este o sumă importantă?
Nu, dar este un punct de discuție care trebuie finalizat. Apoi vom putea discuta despre smartmeterinmg, care aduce beneficii țării, clienților, companiilor.
Veți cere revenirea la vechiul calendar?
Putem discuta cum se poate face – revenirea la vechiul calendar, sau elaborarea unuia nou. 2028 este…(face un gest în care arată drumul lung)
Cu această rată de rentabilitate, veți schimba planurile de investiții din România?
Vom re-evalua planurile după ce rata va fi confirmată.
Când anume? Spre sfârșitul anului, anul viitor?
Probabil înainte de sfârșitul anului. Nu spun că va crește, ci că vom evalua. Grupul Enel își aunță planul strategic în noiembrie.
În grupul Enel investim în special în domeniul energiei regenerabile și rețelelor, pentru că sunt cele două linii de business cele mai implicate în tranziția energetică. Tranziția energetică înseamnă decarbonizare, mai multă energie din surse regenerabile – care introduc energie intermitent în rețea, electrificare. Credem că va crește consumul, cum este cazul și în România, pentru că se vor electrifica transporturile, industria, încălzirea locuințelor, clienții de asemenea își vor crește consumul. Cu ajutorul contorului inteligent își pot optimiza profilul de consum astfel încât să plătească mai puțin. Pentru a avea tarife diferențiate în funcție de intervale orare este necesar să ai un contor inteligent.
Electrificarea și producția de energie distribuită (în mai multe surse de producție mici) fac să devină foarte importantă digitalizarea rețelei. Inovațiile tehnologice de astăzi vor avea un impact asupra tranziției energetice și a modului în care administrăm rețeaua.
Un cuvânt important pentru viitor este flexibilitatea – trebuie să fim flexibili în administrarea diverselor fluxuri în rețea, din partea regenerabilelor, a clienților, și să facem managementul profilului de consum. Flexibilitatea va fi un cuvânt magic pentru viitor, iar celălalt va fi reziliența. Reziliența înseamnă că va trebui să facem faţă nu numai fenomenelor meteo – am avut și în România fenomene meteo excepționale – ci și schimbărilor majore și rapide ale pieței.
Trebuie să adaptăm rețeaua la cererea pieței. Nu în ultimul rând, rețeaua va trebui să acomodeze în siguranță evenimente sociale mari, cu mii de oameni în locuri publice pentru un anume eveniment. Ce este sigur este că obiectivul rețelei este să ofere cel mai bun serviciu. În România am ajuns într-un punct destul de bun din punct de vedere al întreruperilor pe client/pe an.
Să vorbim puţin despre prosumatori. Avem cadrul legal de anul trecut. Câți MW puteți integra din această sursă în România?
Ca să facem, o comparație, în Italia gestionăm acum circa 750.000 de prosumatori.
Și cantitatea de energie?
Probabil în jur de 26.000 MW.
Aceasta provoacă probleme distribuitorilor?
Avem contoare inteligente care măsoară fluxul bidirecțional, cât ia clientul din rețea, cât injectează, apoi se face calculul și se facturează diferența sau se poate vinde energie în rețea. Este necesar un contor inteligent, altfel ar trebui să plătești mai mult, pentru a avea două contoare.
Este dificil să gestionați aceste fluxuri?
Nu este ușor, dar avem deja experiență în Italia și în Spania, știm cum să o facem.
Aveți aproape 3 milioane de clienți în România, câți credeți că ar putea deveni prosumatori?
Depinde, trebuie să aibă și spațiul necesar pentru a instala panourile. La început probabil vor fi câteva mii, iar apoi pe măsură ce vor deveni vizibile avantajele, numărul va crește. România este una dintre țările cu cele mai mari rate de creștere economică din Europa.
În materie de întreruperi, România este la baza clasamentului din Europa, cu circa 280 de minute pe an. Ce putem face pentru a ne apropia de Vest?
Ceea ce ați menționat este media pe țară, pentru noi indicatorul este mai mic, de exemplu pentru Muntenia Sud circa 140 de minute. Pentru a îmbunătăți SAIDI (System Average Interruption Duration Index, adică duerata medie a întreruperilor neplanificaten.red.) trebuie să investim în digitalizare și control de la distanță. Noi facem deja asta, pentru ca atunci când apar probleme undeva să putem modifica configurația rețelei din centrul de comandă. Dacă faci asta rapid, reduci și durata întreruperii. Cu digitalizare și contoare inteligente crește calitatea serviciului pentru că poți vedea clar unde sunt problemele.
Aveți o estimare când se poate reduce SAIDI, să spunem de 10 ori?
Nu, dar vorbim de alt ordin de mărime. În Italia suntem la circa 40 de minute.
Cât investiți în digitalizare în România?
Cea mai mare parte a investițiilor în România au două obiective. Unul este să creștem robustețea rețelei, să înlocuim echipamente pe măsură ce trebuie înlocuite. Al doilea este digitalizarea: îmbunătățirea centrului de comandă, a platformei software, contoare inteligente. Parte de investiții pentru digitalizare reprezintă circa 50%, iar acum planul de investiții în România este de circa 100 de milioane de euro pe an.
Pentru a avea investiții trebuie sa asigurăm un parcurs clar și un cadru de reglementare stabil. Pentru a avea o piață adevărată, trebuie ca sistemele noastre energetice să nu fie izolate, ci să creștem gradul de interconectare
Context
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic de la noi, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone din cele opt ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt importanți furnizori de energie în România, având în ofertă atât energie electrică și gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată (precum servicii de asistenţă, produse de iluminat, servicii de asigurare, aer condiționat etc).