INTERVIU Octavian Bellu: Facem sport din fotoliu, cu bere şi seminţe

Mai sunt aproape cinci luni până la deschiderea celei de-a 30-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Vară. Mai mult decât la oricând, criza apasă pe bugetele federaţiilor, iar sportul românesc, care traversează o suferinţă cronică de ani buni, a fost lovit din plin. Octavian Bellu, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, revenit pe postul de antrenor coordonator al loturilor de gimnastică feminină, a vorbit într-un interviu acordat RTV.NET despre sportul românesc în criză şi în prag în de Olimpiadă.

Reporter: Care sunt perspectivele şi aşteptările delegaţiei României pentru Jocurile Olimpice de la Londra?

Octavian Bellu: Probabil se vor aduna în jur de 100 de sportivi care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice, iar sporturile de la care aşteptările sunt mari sunt cele clasice. Se aşteaptă medalii de la canotaj, scrimă, gimnastică, atletism şi chiar judo. Să sperăm că se vor califica şi handbalistele. Să spunem că efortul general va fi de a păstra România în clasamentul acela pe naţiuni între primele 20 de ţări din lume, pentru că noi am baleiat aşa între locul 11 la Sydney şi locul 17 la Beijing, în 2008. Cam acolo sunt şi aşteptările Comitetului Olimpic Român. Sunt aşteptări normale, dar cu doza de reţinere şi realism necesară, pentru a nu ne face prea multe vise şi de a nu supralicita o situaţie care nu este roză deloc pentru sportul românesc.

Reporter: Din punct de vedere financiar lucrurile stau destul de rău. COSR a primit cu 30 la sută mai puţin din bugetul solicitat. Care sunt efectele acestei reduceri?

Octavian Bellu: Toate federaţiile sunt afectate de tăiere, dar eu cred că elita, cei care se îndreaptă către Olimpiadă nu au semnale că nu vor avea la dispoziţie tot ce le trebuie, ca să se pregătească bine. Dar, la nivel de juniori, generaţiile care vor veni după Olimpiada de la Londra suferă din cauza faptului că la un moment dat COSR nu va mai putea susţine centrele olimpice. Cluburile au şi ele problemele lor vechi, pe care greu le rezolvă cineva… Probleme legate de la dotarea cu aparatura necesară, facilităţi, căldură, suţinătoare. Sunt foarte multe probleme, dar nu putea sportul să nu intre şi el în aceeaşi situaţie cu toate domeniile de activitate. Criza este generală şi este cam la acelaşi nivel în toate ramurile de sport. Deocamdată să gândim însă pe termen foarte scurt, iar cei care se pregătesc pentru Olimpiadă să nu aibă a se plânge de ceva.

Reporter: Credeţi că răsplata pentru sportivii medaliaţi este mulţumitoare?

Octavian Bellu: Stimulentele financiare sunt la acelaşi nivel. E puţin greu să explici de ce în America o medalie de aur are valoarea de 5.000 de dolari, iar în România are o valoare de 70.000 de euro. Sunt lucruri total diferite. Intrăm într-o zonă în care trebuie să explicăm că nu prea sunt interesaţi americanii de premierea de la federaţii sau de la stat. Pentru că sistemul de promovare şi exploatare a notorietăţii acolo are cu totul alte coordonate şi dincolo de cei 5.000 de dolari, sportivul respectiv câştigă în anul Olimpiadei sau după Olimpiadă, dacă ia medalia de aur, câteva milioane de dolari. Cum la noi nu există această posibilitate, se încearcă o suplimentare prin premierea aceasta venită din partea COSR şi a statului şi prin renta viageră pe care sportivii o primesc după retragere.

Reporter: În ultimii ani am asistat la un declin accelerat al sportului românesc. Se obţin tot mai puţine calificări la competiţiile importante şi se câştigă din ce în ce mai puţine medalii. Unde vedeţi cauzele şi care sunt soluţiile de îndreptare a situaţiei?

Octavian Bellu: M-aş uita în primul rând la sportul şcolar, care este în mare suferinţă. De acolo se selecţionau majoritatea sportivilor de performanţă. Ideea aceasta care ne-a preocupat tot timpul, dacă sportul este prioritar sau nu ar trebui să fie întrecută în primul rând de ideea de a face mişcare. Sportul este esenţial în general, nu neapărat sportul de performanţă. Nu trebuie marcat într-o catalogare ca prioritar sau nu. Face parte din priorităţile obligatorii, chiar dacă nedeclarate, pentru dezvoltarea normală a unui copil. Copilul trebuie să facă mişcare. Dacă face şi performanţă, asta e cu totul altceva şi intră sub alte coordonate, dirijate de federaţii, de cluburi.

În al doilea rând, se vede o scădere a apetitului pentru mişcare, apetit şi-aşa puţin vizibil la copiii noştri, din cauze diferite: fie că părinţii n-au timp să-i ducă la sală, fie că nu agreează mişcarea din motive personale. Foarte mulţi copii sunt scutiţi de la orele de educaţie fizică, şi-aşa foarte puţine. Foarte puţini copii ies seara să alerge, să meargă cu bicicleta. Trebuie făcut ceva, pentru că am ajuns pe primele locuri în lume la obezitate, la probleme cardiace şi alt gen de probleme, la copii de vârste din ce în ce mai scăzute.

Singura soluţie este ca aceşti copii să facă mişcare sau educaţia acestor copii să fie în favoarea mişcării. Ca naţiune nu suntem nici nemţi, nici japonezi sau nordici, care au în educaţie promovată de secole, mişcarea. Noi suntem nişte mari consumatori de sport de la televizor, din fotoliul, eventual cu o bere în stânga şi o pungă de seminţe şi spunem că suntem mari participanţi la fenomenul sportiv. Dar suntem participanţi pasivi, iar acest lucru se vede.

Reporter: Poate fi legată lipsa de rezultate de un nivel scăzut al pregătirii antrenorilor?

Octavian Bellu: Eu n-aş zice neapărat lipsa de pregătire a antrenorilor. Aş zice mai mult lipsa antrenorilor, pentru că numărul antrenorilor a scăzut dramatic. Bineînţeles că suntem mândri că avem antrenori la echipele naţionale ale Guatemalei, Venezuelei, Statelor Unite, Franţei, Angliei. Este dovada că avem o şcoală de notorietate în privinţa antrenorilor, dar în ţară au rămas foarte puţini dintre absolvenţii de la facultăţile de sport, foarte puţini se mai îndreaptă spre sportul de performanţă. Pentru că gândesc probabil mult mai pragmatic decât am gândit noi sau am gândit eu la vremea respectivă. Nu mai sunt dispuşi să facă sacrificii, să-şi piardă zile şi nopţi, luni şi ani, făcând sport de performanţă. Probabil nu mai văd beneficiul unei astfel de activităţi, într-o situaţie în care sportul numai afacere nu poate să fie în România, aşa cum a devenit în alte ţări ca Anglia, SUA sau Franţa. Sunt probleme legate de piaţa muncii şi probleme sociale pe care le vedem şi care sunt cu efecte şi în zona sportului.

Legat de antrenori, eu cred că am pierdut prea mult timp lamnetându-ne că nu avem infrastructură, că nu avem finanţare, că mentalitatea este în schimbare, şi am uitat de faptul că nu mai avem oameni care să se dedice trup şi suflet activităţii de performanţă, nu avem nici cum să-i motivăm să facă aşa ceva… Şi atunci a devenit o activitate de-asta cvasi-empirică, cu câţiva pasionaţi care chiar vor să facă ceva, dar care se împiedică de tot felul de oprelişti, de fiecare dată când iau o iniţiativă sau au o dorinţă de a face sport de performanţă. Şi, întotdeauna şi în fiecare zi altele sunt priorităţile şi la nivelul comunităţilor locale şi mai sus, iar sportul a devenit o activitate secundară din toate punctele de vedere.

Mai mult decât atât, aproape orice problemă legată de finanţarea altor proiecte decât cele sportive sunt încurcate, vezi Doamne, de construcţia de săli de sport. Aproape de fiecare dată se pune întrebarea de ce se construiesc bazine, săli de sport şi alte facilităţi sportive, când noi am avea nevoie de altceva. Ne-am văitat ani de zile că nu avem săli de sport, iar acum întrebăm de ce se fac. Bineînţeles, cineva trebuie să gândească mult mai bine modul în care se fac, unde se fac, să calculeze dacă populaţia şcolară este suficientă pentru a face o investiţie într-un complex sportiv. Sunt mai mulţi factori care te descurajează să intri într-o activitate din-asta cu tentă sportivă, decât să-ţi aducă argumente că bine ar fi să te apuci, să ai curajul să faci chiar şi un club privat.

Reporter: Poate fi gimnastica furnizorul principal de medalii şi la JO 2012?

Octavian Bellu: Gimnastica poate ţine ştacheta sus şi la Londra. S-a păstrat în acelaşi nivel şi întotdeauna a fost un adversar puternic pentru celelalte partenere obişnuite de competiţie, în special SUA, China şi Rusia. Dar prin globalizarea acestei activităţi nu mai miră pe nimeni că medaliile se mai duc şi către Marea Britanie, Franţa, Italia şi spre alte ţări. Iată, la ultimul Campionat Mondial şi Vietnamul a luat medalie. Deci nu mai miră pe nimeni că apar pretutindeni sportive capabile să se lupte pentru medalie, pentru că antrenori români, ruşi, chinezi, găseşti în toată lumea, iar metodica pregătirii este la dispoziţia oricărui antrenor, de oriunde, şi dacă are la dispoziţie un sistem şcolar sau care să faciliteze sportul de performanţă, copii talentaţi găseşti oriunde în lume.

Gimnastica rămâne în continuare o speranţă pentru o participare onorabilă la Jocurile Olimpice. A apăsat întotdeauna pe umerii gimnasticii sarcina de a aduce medalii şi să sperăm că fetele acestea, generaţia aceasta, chiar îşi doreşte să facă o figură frumoasă la Olimpiadă. Altfel, pot fi aduşi antrenorii cei mai buni din lume, nu se obţine performanţă.