INTERVIU Viaţa de expat în România. Cum s-a acomodat Ludovic Polya la traiul din Bucureşti

17 02. 2012
ludovic_polya__orange_56238000

Reporter: Cum este viață în România față de alte țări unde ați mai lucrat?

Ludovic Polya: Această este prima mea experiență de expat. Înainte de a ajunge în România, am trăit în Franța. Îmi place viața din România și mi-a fost ușor să mă adaptez aici, mai ales că avem aceeași origine latină și împărtășim aceeași cultură. Mie și soției mele ne place foarte mult să ne plimbăm pe străzile Bucureştiului, ocazie cu care admirăm arhitectura clădirilor vechi. De asemenea, suntem amatori de plimbări prin parcuri sau prin centrul vechi în cursul serilor. În ceea ce privește cheltuielile zilnice, este mai ieftin decât în Franța pentru cumpărăturile legate de mâncare, prețurile din restaurante și activități culturale, precum teatru și operă, însă mai scump pentru haine și produse cosmetice.

Reporter: Care a fost motivația principală când ați acceptat jobul în România?

Ludovic Polya: În primul rând, am fost motivat de provocările pe care le oferă postul și de ideea că voi face parte dintr-o companie de succes, lider pe piață, cu echipe foarte bine pregătite și active. Este o oportunitate pentru mine să contribui la succesul companiei Orange România. În al doilea rând, faptul că soția mea este din România, a fost un context familial bun pentru a fi mai aproape de rudele din țara pe toată durata deplasării noastre aici.

Reporter: Care destinație turistică din țara noastră v-a plăcut cel mai mult și de ce?

Ludovic Polya: Am ajuns în România în martie 2009. În acel an nu am reușit să vizităm prea multe locuri pentru că am avut grijă de bebelușul nostru, ce tocmai se născuse în luna iulie. Ulterior, am descoperit munții Carpați, cu pădurile lor bogate și frumoase. De asemenea, ne face mare plăcere să ne petrecem zilele de vacanță în zona Transilvaniei, să vizităm orașe vechi precum Brașov, Sibiu, Sighișoara. O altă zonă care mă fascinează este Bucovina, cu mânăstirile ei vechi, pictate în întregime manual, pe care le descoperi printre dealurile verzi. Mi-au atras atenția și casele din Maramureș ascunse în spatele porților masive de lemn, sculptate manual. Ne-a impresionat și vizita la Muzeul Satului din pădurea Dumbrava, Sibiu. Cu un așa muzeu, ne-am dat seama că România, ca și Franţa, este o țara rurală. Prin acest muzeu, România da șansa oricărui expat să vadă, să înțeleagă și să descopere tradițiile autentice românești. Mi-am propus să vizitez Delta Dunării, însă sunt sigur că există multe alte destinații turistice care așteaptă să fie descoperite.

Reporter: Care a fost primele impresii despre români în primele ore după aterizarea pe Aeroportul Otopeni?

Ludovic Polya: După aterizarea pe aeroportul Otopeni, am avut nevoie să iau un taxi pentru a ajunge la hotel. Eram un pic neliniștit deoarece șoferul conducea cu viteză și schimba foarte rapid benzile. În final, am ajuns în siguranță la hotel și am uitat de această mică aventură.

Reporter: În Europa imaginea românilor nu este tocmai bună. Care este părerea dumneavoasta trăind în România?

Ludovic Polya: Pot spune că, datorită soției mele care este din România, mi-am făcut o prima impresie despre România cu mult înainte de a se ivi această oportunitate. Românii sunt ospitalieri, veseli, foarte generoși și au o foarte bună educație. Când mă aflu în Franța le povestesc prietenilor despre țara și despre locuitorii ei, despre spiritul francofon și despre legăturile strânse dintre țările noastre până în prima parte a secolului XX.

Reporter: Ce ați schimba la țara noastră pentru a o adapta cerințelor dvs?

Ludovic Polya: Sunt foarte multe lucruri care nu ar trebui să sufere modificări, în special tradițiile, ospitalitatea românilor și peisajele naturale pe care le are țara. În ceea ce privește schimbările, cred că se pot face îmbunătățiri pentru a simplifica sistemul administrativ și pentru a dezvolta infrastructura (șosele, transportul public, etc).

Reporter: Cum vi se pare mediul de business de aici față de alte țări?

Ludovic Polya: Mediul de business din România este specific unei piețe emergente, ce depinde, în continuare, de investițiile directe și de piața bancară, în defavoarea piețelor de capital, spre deosebire de Franța. Pe de altă parte, în România există segmente de piață neacoperite (într-o oarecare măsură ca efect al crizei financiare) și un cost relativ redus pentru cheltuielile cu un personal bine și foarte bine pregătit.

Reporter: Dacă într-o zi v-ați gândi să vă schimbați meseria. În ce domeniu v-ar plăcea să lucrați în țara noastră?

Ludovic Polya: Pentru că îmi place foarte mult să desenez și să pictez, cred că mi-aș dori să devin artist. România are foarte mulți artiști talentați și foarte bine pregătiți.