Interzicerea comercializării pentru carnea sintetică obţinută în laborator din celulele de la animale – Proiect PSD
Potrivit proiectului, inscripţionarea informaţiilor obligatorii privind etichetarea cărnii şi a produselor procesate pe bază de carne, precum şi a cerinţelor privind informarea explicită a cumpărătorului referitoare la conţinutul acestor produse se va realiza în conformitate cu condiţiile prevăzute în regulamentele europene din domeniu, scrie Agerpres.
Eticheta va cuprinde codul QR, cât şi preţul de achiziţie al produselor atât din piaţa internă, cât şi din piaţa externă”, mai prevede proiectul.
Proiectul stabileşte că „produs românesc” din carne înseamnă „carnea şi produsele din carne rezultate din carcasele provenite 100% din fermele din România” şi este interzisă folosirea acestei sintagme, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile.
„Produsele de carne comercializate pe piaţa internă vor cuprinde obligatoriu procentul de carne din compoziţie. Produsele din carne cu adaos de alte ingrediente se vor comercializa într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de produsele din carne autentice (…), cu informare explicită către cumpărători a conţinutului acestor produse”, mai prevede actul normativ.
Aceste prevederi vor fi aplicate şi „în cazul meniurilor şi reţetelor mâncărurilor de pizzerie, de fast-food şi al produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-au utilizat produse de bază cu adaos de ingrediente”.
Totodată, meniurile unităţilor de alimentaţie publică vor menţiona toate produsele din carne cu adaos de ingrediente în produsul de bază, mai prevede proiectul.
„Orice neconformitate depistată de autorităţile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar. Dacă operatorul nu are sediul în România, notificarea se face către importator sau distribuitorul produselor alimentare provenite din Uniunea Europeană şi din ţările terţe”, mai stabileşte actul normativ.
În cazul modificării informaţiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancţionat în conformitate cu legislaţia în vigoare.
„Comercializarea cărnii sintetice obţinută în laborator din celulele de la animale este interzisă pe piaţa internă”, la fel şi produsele culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-a utilizat carnea sintetică.
Proiectul prevede şi sancţiuni cu amenzi între 20.000 lei şi 150.000 lei pentru nerespectarea prevederilor.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor va fi făcută de personalul împuternicit din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională, Sanitară, Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu atribuţii de control în domeniu.
În termen de 90 de zile de data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională, Sanitară, Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor elabora normele metodologice şi ghidul de definiţii şi termeni folosiţi în industria de procesare a cărnii, care se aprobă prin ordin comun.
Proiectul intitulat „Legea cărnii şi a produselor din carne” a fost iniţiat de 7 parlamentari PSD, între care şi Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
În 14 iunie, Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat, la audierea în comisiile parlamentare pentru a prelua acest portofoliu, că depune în Parlament Legea cărnii şi a produselor din carne, menţionând că aceasta, „pe modelul Legii laptelui şi a produselor lactate, va impune rafturi separate la carne, etichetare corectă şi interzicerea de grăsimi animale în produsele procesate din carne”.