Interzis fără mască în magazin. Retailerul Hornbach a luat deja decizia, iar cine vine fără mască, poate cumpăra una cu 5,3 lei

Retailerul din domeniul construcțiilor și grădinăritului Hornbach nu permite clienților să intre în magazine dacă nu poartă mască de protecția împotriva noului coronavirus. Cei care nu au una de acasă, pot cumpăra la intrarea în magazine. O mască branduită costă 5,3 lei.
Alina Stanciu - lun, 27 apr. 2020, 13:45
Interzis fără mască în magazin. Retailerul Hornbach a luat deja decizia, iar cine vine fără mască, poate cumpăra una cu 5,3 lei

Retailerul Hornbach a decis deja ca în cele 6 magazine pe care le deține pe plan local accesul clienților să se facă doar cu mască de protecție. Măsura companiei vine astfel înainte de data de 15 mai când, conform declarațiilor președintelui Klaus Iohannis, deplasările românilor în public vor fi posibile doar în condițiile în care se poartă mască. Decizia Hornbach este valabilă începând cu 21 aprilie.

„Aceasta hotărâre are scopul de a proteja atât clienții magazinelor noastre, cât și angajații Hornbach. De altfel, conform declarațiilor Președintelului Klaus Iohannis, începând cu data de 15 mai, orice deplasare în spații publice se va face, obligatoriu, doar cu purtarea unei masti de protectie. Practic măsura noastră vine în întâmpinarea deciziilor oficiale”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Hornbach.

Măștile- purtătoare ale brandului Hornbach

Pentru Hornbach, decizia de a interzice accesul clienților care nu au măști în spațiul magazinelor este atât o măsură de protecție cât și o oportunitate. Retailerul vinde măști în fața magazinelor, dintre modelele disponibile fiind și unele branduite Hornbach. ” Menționăm că am luat această decizie deoarece am vrut să venim în întâmpinarea clienților care doresc să intre în locațiile noastre și nu au o astfel de măsură de protecție. Dorim să subliniem că nu obligăm clienții să cumpere măștile puse la dispoziție de Hornbach. Aceștia pot avea acces în magazin și dacă vin cu o mască proprie”, mai transmite compania.

Potrivit companiei, măștile branduite comercializate sunt fabricare din poliester 100% și sunt reutilizabile, fiind ambalate individual. Conform etichetei, ele trebuie spălate și dezinfectate după fiecare purtare.

Clienții au acces, la intrarea in magazine, la mai multe tipuri de măști de protecție, în limita stocurilor extistente pentru fiecare tip de produs. Spre exemplu, masca branduita costă 5,3 lei. De asemenea, conform prețurlor afișate pe site-ul companiei, Hornbach mai vine set de 50 de măști de unică folosință cu 146 de lei, set de 10 măști de bumbac la 36,9 lei sau set de cinci măști de bumbac la prețul de 24,9 lei.

„Măștile nu au un aviz al unei instituții abilitate, însa potrivit informațiilor oficiale, nu este necesar un astfel de aviz nefiind vorba de măști medicale ci de măsti de protecție”, au explicat reprezentanții companiei.

Fondată în anul 1877, Hornbach deține 160 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit și magazine online, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Te-ar mai putea interesa și
Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat despre aceasta
Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat despre aceasta
Președintele rus Vladimir Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat de reporteri despre aceasta, a declarat Kremlinul, informează agenția de stat......
Calea ferată București – Giurgiu. A fost admisă contestația Porr, după ce asocierea Arcada – Alstom fusese declarată câștigătoare pentru noul contract de modernizare
Calea ferată București – Giurgiu. A fost admisă contestația Porr, după ce asocierea Arcada – Alstom fusese ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația Porr Construct în cadrul licitației pentru ...
Hidroelectrica a ieșit la vânzare de energie electrică pentru 2026, dar nu a venit nimeni să cumpere
Hidroelectrica a ieșit la vânzare de energie electrică pentru 2026, dar nu a venit nimeni să cumpere
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică, a scos la vânzare energie electrică pentru livrare în ...
Declinul unui gigant. Gazprom vrea să vândă palatul opulent din Sankt Petersburg şi alte proprietăţi de lux, după pierderile de miliarde de dolari
Declinul unui gigant. Gazprom vrea să vândă palatul opulent din Sankt Petersburg şi alte proprietăţi de lux, după ...
În urmă cu 11 ani, când directorul general al Grupului rus Gazprom, Alexei Miller, inaugura un palat opulent în centrul ...