Intesa Sanpaolo Bank câștigă licitația pentru finanțarea proiectului de transport public verde în București. Creditul verde dat de Intesa este de 150 de milioane de lei
Creditul se încadrează în categoria finanțărilor verzi și va fi folosit pentru cofinanțarea proiectului „Achiziționare mijloace de transport mai puțin poluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul București”, ce face parte dintr-o serie de investiții publice vitale pentru oraș, cu un accent deosebit pe mobilitatea urbană și reducerea impactului asupra mediului. Fondurile acordate vor fi utilizate pentru achiziționarea a 100 de troleibuze cu autonomie, un pas important către modernizarea și îmbunătățirea infrastructurii de transport public a orașului.
„Susținem Primaria Capitalei în aceasta inițiativă de îmbunătățire a calității transportului public și de reducere a impactului asupra mediului în București. Suntem convinși că acest proiect va aduce beneficii semnificative și va contribui la consolidarea infrastructurii locale și la creșterea calității vieții pentru locuitorii Capitalei.” a declarat Vlad Ponta, Director General Adjunct si Șeful Diviziei Corporate a Intesa Sanpaolo Bank România.
“Sunt încântat de deschiderea sectorului bancar de a colabora cu PMB, o dovadă în plus a faptului că investițiile noastre au destinația potrivită. Mulțumesc Intesa Sanpaolo Bank și apreciez interesul arătat pentru finanțarea celor 100 de troleibuze, achiziție deosebit de importantă pentru oraș și cetățeni, având în vedere că mijloacele de transport achiziționate sunt nepoluante și mai mult de jumătate din parcul STB trebuie modernizat.
PMB își dorește ca în viitorul apropiat să investească și mai mult în domeniul mobilității, ca urmare, implicarea sectorului bancar reprezintă un factor esențial”, a declarat Nicușor Dan, Primarul General al Municipiului București.
Creditul a fost acordat pe o perioadă de 10 ani, oferind Primăriei Municipiului București resursele financiare necesare pentru a-și îndeplini obiectivele de dezvoltare urbană durabilă. Prin intermediul acestei finanțări se va implementa „Programul privind îmbunătățirea calității aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane”.
Intesa Sanpaolo Bank România rămâne constantă în angajamentul său ferm pentru sprijinirea inițiativelor de dezvoltare sustenabilă și în colaborarea cu autoritățile locale pentru crearea unui spațiu urban mai curat, mai eficient și mai prietenos cu mediul înconjurător.
Grupul Intesa Sanpaolo este conștient de impactul semnificativ pe care îl are la nivel global asupra contextului social și de mediu în care își desfășoară activitatea, acordând o atenție deosebită provocărilor și aspectelor ESG (Mediu, Social, Guvernanță) și sprijinind instituțiile publice sau private care fac eforturi în direcția dezvoltării durabile. De altfel, topul, realizat anual de compania de cercetare Institutional Investor, a desemnat și anul trecut, pentru al patrulea an, Grupul Intesa Sanpaolo, drept grupul financiar cu cel mai bun program ESG (Environmental, Social, Governance) în rândul băncilor europene.