Intesa Sanpaolo: În România suntem concentraţi pe corporate, dar căutăm și oportunităţi pe retail

25 10. 2018
intesa_32399700

„Ne-ar plăcea să ne creștem cota de piață pe banca din România doar pe corporate și IMM-uri (n.a.- banca din România lucrează doar cu IMM-uri cu o cotă de piață cuprinsă între un milion și 10 milioane de euro), dar acum suntem într-un proces de identificare a oportunităților, a felului în care să intrăm și pe zona de clienți individuali și să găsim soluții de creștere și din acest segment”, a declarat Ignacio Jaquotot, șeful diviziei bănci subsidiare internaționale din cadrul grupului italian Intesa Sanpaolo (foto).

Acesta a precizat că odată numirea lui Dan Sandu la conducerea băncii din România,  „ne uităm către clienții individuali pentru că bankingul acum nu se mai face ca acum zece ani”, după ce a făcut o amplă analiză a numărului de sucursale existente în țările europene la mia de locuitori și a felului în care digitalizarea sistemului bancar prinde tot mai mult teren.

„România este unică prin modul în care crește din punct de vedere economic, puține țări au o așa dezvoltare. De asemenea, rata de credite neperformante din sistemul bancar a scăzut foarte mult. De aceea, considerăm că România este o țară strategică pentru a investi. Este un loc unde să stai și să investești, iar noi ne uităm în viitor și ne place să fim acolo și să facem parte din acest succes pe care România îl reprezintă în Europa. Este o țară unde vrem să rămânem și să investim, avem o viziune și un angajament pe termen lung și vedem un viitor promițător în acestă țară”.

Subliniind că grupul financiar italian intenționează să investească anual sume substanțiale în țara noastră, Jaquotot a mai spus că „targetul nostru este să creștem organic, făcând lucrurile așa cum trebuie și având o strategie pe termen lung. Parteneriatul nostru cu România este pe termen lung și de aceea strategiile pe care le avem nu se rezumă la un trimestru”.

Banca italiană prezentă în țara noastră va încheia anul acesta cu rezultate mai bune față de cele din 2017, potrivit lui Dan Sandu, CEO Intesa Sanpaolo Bank România, care a precizat că rata de neperformanță pe care o are banca de la noi este de 5%.

 „Deocamdată, ocupăm locul al 15-lea în sistem, după nivelul activelor, cu 70.000 de clienți. Principalul modul de achiziții clienți a fost corporate și IMM, adică firmele cu cifră de afaceri între 1 și 10 milioane de euro. Vom continua în această zonă, dar analizăm și segmentul de retail, deși este mult mai agresivă competiția în acest domeniu. Vrem să vedem ce ni se potrivește nouă pe partea de clienți individuali și sperăm să finalizăm planul aferent în circa una-două luni”, a spus Sandu.

Amintim că, potrivit surselor din piață, Intesa Sanpaolo Bank este una dintre entitățile care au depus oferte neangajante pentru preluarea Băncii Românești.

La nivel de grup, Intesa Sanpaolo are active totale de 793,7 miliarde euro și credite către clienți în valoare de 399,8 miliarde euro, la finalul primului semestru al acestui an.

În aceeași perioadă, veniturile nete au depășit 2 miliarde euro. Grupul Intesa Sanpaolo are 19,4 milioane de clienți, din care 11,9 milioane în Italia, și 5.659 de agenții, la nivel global. Conform datelor prezentate de bancă, capitalizarea de piață aferentă primei jumătăți a acestui an se ridică la 38,5 miliarde euro.