Intesa şi UniCredit vor contribui fiecare cu un miliard de euro la fondul bancar – Reuters

Economica.net
12 04. 2016
cover_image_43422600

Banca italiană de stat CDP va contribui cu 500 milioane de euro, băncile mai mici vor aloca între 500 şi 700 milioane de euro, fundaţiile bancare vor aduce aproximativ 520 milioane de euro, iar asiguratorii încă 500 – 700 milioane de euro, susţin sursele.

În total, ar urma să fie strânse fonduri de 5-6 miliarde de euro, iar 70% din aceste fonduri vor fi folosite pentru a acoperi deficitul de capital al băncilor cu probleme. Restul vor fi utilizaţi pentru a ajuta băncile să-şi cureţe portofoliile de credite neperformante, adaugă sursele.

Fondul ar putea investi două miliarde de euro în viitoarea emisiune de acţiuni a Banca Popolare di Vicenza şi Veneto Banca şi ar putea chiar prelua una dintre aceste bănci.

Băncile, asiguratorii, fundaţiile bancare din Italia şi banca de stat CDP au fost de acord luni să înfiinţeze un fond numit ‘Atlas’, pentru sprijinirea creditorilor cu probleme, un plan sprijinit de stat pentru a evita o criză în al patrulea sistem bancar al zonei euro.

În schimbul finanţărilor oferite de băncile private, Guvernul italian a acceptat să revizuiască prevederile legislative privind falimentul pentru a facilita vânzarea creditelor neperformante.

‘În următoarele zile vom face mai simplă şi mai rapidă procedura falimentului, astfel încât toate părţile implicate să îşi recupereze banii într-un interval de timp rezonabil’, a declarat premierul italian Matteo Renzi.

În prezent este nevoie, în medie, de opt ani în Italia, faţă de aproximativ doi ani în UE, pentru recuperarea creditelor neperformante. Bancherii consideră că această întârziere afectează capacitatea băncilor italiene de a vinde creditele neperformante.

Anul acesta, acţiunile băncilor italiene au înregistrat scăderi semnificative la Bursa de la Milano, după ce creditorii au anunţat că li s-au solicitat informaţii de la Banca Centrală Europeană (BCE) privind portofoliile lor de credite neperformante.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.