Intră în vigoare embargoul pe carburanții făcuți din țiței rusesc. Provocarea pentru România – de unde vor veni 1,7 milioane de tone de motorină, și, mai ales, cu ce costuri

Carburanții produși din țiței rusesc, fie că vin din Rusia, Ungaria, Bulgaria sau Serbia nu ar mai putea fi vânduți în România de duminică, moment în care intră în vigoare embargoul asupre produselor petroliere rusești. Nu sunt deloc puțini.
Mihai Nicuţ - joi, 02 feb. 2023, 22:22
Intră în vigoare embargoul pe carburanții făcuți din țiței rusesc. Provocarea pentru România – de unde vor veni 1,7 milioane de tone de motorină, și, mai ales, cu ce costuri

Mai sunt câteva zile până la 5 februarie, moment la care intră în vigoare embargoul impus de Uniunea Europeană asupra importurilor de carburanți fabricați din țiței rusesc. Introdus după cel pus în toamna pe importul de țiței rusesc, embargoul pe benzina și motorina produse din țiței rusesc are ca scop diminuarea veniturilor Rusiei, în contextul agresiunii din Ucraina.

Așa cum a anunțat că respectă embargoul pentru petrol, România va respecta și embargoul pe importurile de benzină și motorină rusească. Situația are însă potențialul de a fi delicată pentru noi, cu efect asupra aprovizionării și prețurilor.

România are trei rafinării de petrol. Petromidia (6 mil. tone capacitate) , controlată de grupul kazah KazMunaygas, Petrobrazi (4,6 mil. tone) , controlată de OMV Petrom și Petrotel (2,4 mil. tone) controlată de Lukoil. Prima, cea mai mare, funcționează cu țiței kazah, iar a doua cu țiței extras din România care asigură undeva la maximum două treimi din capacitate, restul se importă, iar din martie nu mai importă decât țiței non-rusesc, porivit declarațiilor oficialilor Petrom. Despre a treia, cea a Lukoil, nu este foarte clar – nici măcar nu știm la ce capacitate funcționează acum dar, cum România a anunțat că respectă embargoul petrolier, cel mai probabil cât a rafinat a venit din alte surse, non-ruse.

Primele două rafinării produc carburanți atât pentru consumul intern, cât și pentru rețelele pe care le operează în afara țării – Petrom operează stații în Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, iar Rompetrol în Bulgaria, Republica Moldova și Georgia.

Provocările embargoului de pe 5 februarie. Producția internă

Potrivit unor date din 2021, consumul mediu anual al României este de 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Potrivit ultimelor date ale Petrom, în 2022, consumul de carburanți a crescut cu circa 2%, pe segmentul de retail. Tot acest consum va trebui acoperit cu carburanți care nu sunt produși din țiței rusesc. Apar două provocări.

Prima este legată de producția internă. Rafinăria Petrobrazi, operată de Petrom, va fi în revizie planificată timp de 42 de zile, în perioada aprilie-mai, timp în care nu va produce. Rata ei de disponibilitate va fi de doar 85% în tot anul 2023. Radu Căprău, șeful diviziei de rafinare și marketing de la Petrom a spus că și-a asigurat stocurile de materie primă, că va limita exporturile de benzină și că sursele din care Petrom a importat anul trecut 500.000 de tone de motorină non-rusă (din India, Orientul Mijociu, Marea Mediterană) vor fi păstrate și în acest an. Rafinăria Petrotel nu știm cât va produce. Tot ce știm este că oficialii guvernamentali au fost asigurați că există surse de petrol pentru ea. Mai știm și că Litasco, divizia de trading a grupului Lukoil are contract cu Oil Terminal pentru descărcarea în acest an, la Constanța, de petrol și carburanți. Desigur non-rusești, din moment ce România trebuie să resptecte embargoul. Și într-adevăr, dacă în ceea ce privește carburanții nu putem ști sursa, se pare că petrolul adus va avea ca sursă Kazahstan, unde Lukoil are participații la câmpuri și de unde, mai nou, va aduce țiței inclusiv prin conducta CPC, ocupată preponderent cu țiței kazah, conductă care se oprește în estul Mării Negre, în portul rusesc Novorosiisk, de unde este adusă în România cu vaporul.

Provocările embargoului de pe 5 februarie. Importurile

Potrivit datelor de la Institutul Național pentru Statistică, în primele zece luni din 2022, din Rusia s-au importat circa 1,23 milioane de tone de motorine, o cantitate enormă. Acum, această motorină trebuie adusă din altă parte.

În plus Ungaria și Bulgaria sunt exceptate temporar de la embargoul asupra petrolului rusesc – singura rafinărie din Ungaria, operată de Mol, este legată direct la conducta Drujba care aduce țiței din Rusia, iar singura rafinărie din Bulgaria, cea de la Burgas, este operată de Lukoil și poate procesa țiței rusesc. Însă carburanții procesați în cele două rafinării din țiței rusesc nu pot fi exportați – Bulgaria poate totuși exporta doar în Ucraina.

Și Lukoil și Mol operează însă două dintre cele mai importante rețele de distribuție a carburanților, cu peste 310, respectiv peste 240 de stații de distribuție a carburanților. Mol nu mai poate aduce aici carburanți de la rafinăria Duna din Ungaria, care sunt produși din petrol rusesc. Nu știm ce vor face cu rețeaua din România – nu am primit răspuns la o solicitare de presă trimisă în acest sens.

Mol a adus o cantitate semnificativă de carburanți din Ungaria – 93.000 de tone de benzine și peste 380.000 de tone de motorină în primele zece luni de anul trecut apar ca importuri din Ungaria. Cum însă putem bănui că au fost volume produse la rafinăria din Budapesta din țiței rusesc, și această cantitate trebuie înlocuită.

Din Bulgaria au fost aduse, tot în primele zece luni, poate surprinzător, cantități mai reduse, conform datelor INS: circa 6.100 de tone de benzine și 76.000 de tone de motorine la zece luni. Totuși, nu ar fi exclus ca o parte din carburanții importați din Bulgaria să apară în statisticile românești ca fiind din Rusia, dacă importator a fost Litasco. Dat fiind însă că sunt produși din țiței rusesc, lucrurile nu se schimbă major pentru noi – și această cantitate trebuie înlocuită.

Mai trebuie menționată și rețeaua de benzinării mica operată sub brandul Gazprom, a sârbilor de la NIS, subsidiara locală a Gazprom Neft, care rafinează în general țișei rusesc la rafinăria Pancevo. Și din Serbia apar importuri de motorină de peste 40.000 de tone, care trebuie și ele înlocuite

Ce va face Lukoil

Jocul Lukoil este foarte important în regiune, inclusiv pentru România. Compania rusă este în vizorul autorităților de la Moscova după ce, în urma unor declarații ale unor oficiali bulgari, acum în opoziție, și ucraineni, s-a aflat că mare parte din producția de carburanți a rafinăriei Burgas a ajuns de fapt în Ucraina și este folosită importiva rușilor în război. Bulgaria ar fi aprovizionat Ucraina uneori cu până la 40% din necesarul de motorină, iar anul trecut la Burgas s-ar fi rafinat 7 milioane de tone de petrol – asta ca să avem o idee despre ce volume vorbim. Lukoil a negat informațiile și a spus că nu a avut niciun contract de vânzare către vreo firmă din Ucraina, dar este clar că este în atenția Kremlinului.

Lukoil poate alege să aducă în cele două rafinării, de la Ploiești și de la Burgas, țiței kazah și să funcționeze amândouă, ceea ce ar diminua presiunea în zona noastră pentru că benzina și motorina de la Burgas pot fi exportate, inclusiv în rețeaua din România. Nu știm dacă poate aduce atât din câmpurile kazahe sau dacă trebuie adus și din alte zone și mai ales, cu ce costuri suplimentare.

Pe de altă parte, nu este nici măcar sigur dacă nu va vinde, fie la noi, fie la Burgas, fie în ambele locuri, atât din considerente economice, cât și geopolitice – Bulgaria poate în continuare, și după 5 februarie, să vândă în Ucraina motorină făcută la Burgas din țiței rusesc. Guvernul bulgar a anunțat deja că poate prelua administrarea rafinăriei timp de un an, pentru a asigura aprovizionarea țării, iar la noi, unde Lukoil nu comunică absolut nimic abundă zvonurile despre potențiala vânzare. Nimic nu este clar încă.

Pot fi posibile swap-uri care ar mai elibera puțin din presiunea de pe piața internă – Lukoil să alimenteze cu carburanți rusești rețelele Petrom și Rompetrol din Bulagria și Moldova, astfel încât carburanții românești produși de Petrom sau Rompetrol care ar merge acolo să fie orientați în rețeaua de stații Lukoil din România. Aceste acorduri în general nu se comunica oficial.

Oricum ar fi, o cantitate mare de motorină ( circa 1,7 milioane de tone din calculele de mai sus pentru primele 10 luni din 2022, poate fi mai puțin pentru că o parte din sursele rusești e posibil să fie înlocuite deja), trebuie adusă din alte surse în România. Dar atenție, cifra este pentru zece luni, și, în plus, Petrobrazi nu va funcționa 42 de zile.

Cum nu se estimează o scădere a consumului local și nici regional, iar războiul din Ucraina, care are nevoie de carburant, nu pare să se termine curând, rămâne de văzut, după ce actuelele stocuri constituite de producători și de traderi se vor diminua, cu ce vor fi înlocuiți carburanții rusești, în ce cantitate, și, mai ales cu ce costuri suplimentare. Pentru că nu doar piața românească are nevoie de carburanți din alte surse.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...