Noi reguli pentru restituirea permisului de conducere reţinut. Se schimbă legea şi pentru cetăţenii care deţin permise de conducere eliberate de alte state

Propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state intră în vigoare începând de duminică.
AGERPRES - D, 13 aug. 2023, 10:49
Noi reguli pentru restituirea permisului de conducere reţinut. Se schimbă legea şi pentru cetăţenii care deţin permise de conducere eliberate de alte state

În şedinţa de Guvern de joi, 10 august a.c., a fost adoptată Ordonanţa nr. 29/2023 prin care se modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la propunerea specialiştilor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, cetăţenii care deţin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obţinerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei şcoli de şoferi, cum prevedea legislaţia până în prezent, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul MAI.

În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităţilor din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu menţiunea că a fost obţinut un nou permis de conducere în România.

Totodată, este instituită posibilitatea ca persoanele care nu au reşedinţă sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă ţară. Până la aprobarea OG nr. 29/ 2023, acest lucru era permis doar cetăţenilor care aveau reşedinţa sau domiciliul în România.

O altă modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilităţii restituirii permisului de conducere – reţinut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenţei unor substanţe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituţiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absenţa din organism a substanţelor psihoactive. Până acum restituirea se putea face doar în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a arestat 26 de persoane, acuzate de colaborare cu Israel, după ce armistițiul a intrat în vigoare
Iranul a arestat 26 de persoane, acuzate de colaborare cu Israel, după ce armistițiul a intrat în vigoare
Cel puțin 26 de persoane acuzate de colaborare cu Israelul au fost arestate în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului, la două zile după ce un armistițiu între cele două țări a pus......
Iranul trebuie să coopereze cu AIEA asupra programului său nuclear, este o obligație – Rafael Grossi, director general AIEA
Iranul trebuie să coopereze cu AIEA asupra programului său nuclear, este o obligație – Rafael Grossi, director general ...
Cooperarea Iranului cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) asupra programului său nuclear rămâne ...
Mutare strategică pe piața de echipamente electrice – Schrack Technik deschide un centru logistic de ultimă generație, lângă București. Ce aduce nou pentru clienți
Mutare strategică pe piața de echipamente electrice – Schrack Technik deschide un centru logistic de ultimă generație, ...
Schrack Technik România, parte a grupului austriac Schrack Technik GMBH, unul dintre principalii jucători pe piața echipamentelor ...
Autostrada Bucureștiului A0: Azi începe recepția lotului 3 Sud
Autostrada Bucureștiului A0: Azi începe recepția lotului 3 Sud
Joi, 26 iunie, începând cu ora 10.00, comisia desemnată de către conducerea CNAIR începe procedura de recepție la terminarea ...