Intră şi Oltchim în insolvenţă? Ponta: Am moştenit adevărate bombe, precum Oltchim şi Hidroelectrica

Guvernul a moştenit adevărate "bombe" economice, precum situaţia Oltchim sau a Hidroelectrica, şi are obligaţia să le rezolve prin eliminarea corupţiei politice şi a avantajelor materiale de care beneficiază cei implicaţi în operaţiuni de fraudare a banilor publici, a afirmat premierul Victor Ponta. Deja se vorbeşte despre o posibilă intrare în insolvenţă a Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Economica.net - mie, 20 iun. 2012, 10:15
Intră şi Oltchim în insolvenţă? Ponta: Am moştenit adevărate bombe, precum Oltchim şi Hidroelectrica

„Trebuie să gestionăm toate problemele pe care le-am moştenit, inclusiv de natură economică. Ştiu situaţia foarte grea de la Oltchim, şi sper să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a găsi soluţii, şi situaţia de la Hidroelectrica. Am moştenit o mulţime de bombe şi este obligaţia şi dreptul nostru, în baza mandatului legitim pe care l-am primit în urmă cu zece zile, de a gestiona aceste situaţii dificile şi de a trece peste ele împreună, făcând însă ceea ce fostele guverne nu făceau: în primul rând să explicăm cum stă situaţia, în al doilea rând să avem o abordare profesionistă şi în al treilea rând să înlăturăm orice fel de interes economic, corupţie politică şi avantaje materiale pentru cei care se aflau implicaţi în acest tip de operaţiuni, de fraudare practic a intereselor publice şi a banului public”, a afirmat Ponta.

Dacă în cazul Hidroelectrica, conduderea companiei a decis vineri să solicite intrarea în insolvenţă, se pare că şi în cazul Oltchim s-ar putea recurge la aceeaşi situaţie. Potrivit declaraţiilor liderului sindical de la Oltchim, la nivelul Oficiului pentru Privatizare din Ministerul Economiei (OPSPI) se discută deja despre o posibilă insolvenţă.

„Nu avem nicio hârtie oficială însă există o astfel de intenţie la nivelul Oficiului pentru privatizare şi al Ministerului economiei”, a declarat Mihai Diculoiu pentru Capital.  Potrivit aceleiaşi surse, sindicatul a emis şi un comunicat prin care anunţă o mişcare de protest la adresa intenţiei de a declara combinatul în insolvenţă. În acest sens, 200 de sindicalişti vor veni  săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a picheta timp de trei zile sediile Ministerului Economiei şi ale PNL şi PSD.

Oltchim, una dintre cele mai mari companii de stat, se află într-o situaţie dificilă. În primul trimestru al anului a acumulat pierderi de 82 de milioane de lei, de 30 de ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a fost de 30 de ori mai mică, iar datoriile totale ale companiei se ridică la 2,55 miliarde de lei, mai mult de jumătate din sumă fiind scadente în următorul an.

Potrivit acordului cu FMI, compania ar trebui privatizată în acest an. Patru firme, printre care acţionarul minoritar PCC SE din Germania şi JSC TISE din Rusia (mâna Gazprom) au depus oferte preliminare.

Compania este condusă de 22 de ani de acelaşi om, Constantin Roibu, cel mai longeviv director de companie de stat din România.

Te-ar mai putea interesa și
E-factura nu a rezolvat nici pe departe problema gap-ului de TVA, dar a creat o economie națională mai eficientă. Colectarea TVA a crescut doar cu 15% după implementarea e-factura
E-factura nu a rezolvat nici pe departe problema gap-ului de TVA, dar a creat o economie națională mai eficientă. Colectarea ...
E-factura nu ajută la colectarea TVA. Aceasta este concluzia studiului efectuat de o companie specializată în automatizarea proceselor fiscal contabile. Colectarea TVA a crescut cu 15% după......
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
Negociatorii de la Bruxelles speră ca prin acceptarea unor tarife generale de 10% la toate bunurile exportate de UE în ...
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,2% în primul trimestru din 2025, în scădere de ...
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură oncologică
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură ...
Comisia medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu a stabilit că afecțiunea ...