Între 100 şi 150 de angajaţi ai Hidroelectrica vor fi disponibilizaţi după Paşte
Administratorul judiciar al Hidroelectrica a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că între 100 şi 150 de angajaţi ai societăţii vor fi disponibilizaţi, imediat după Paşte, serviciile din care provin fiind „supradimensionate”, lucru pe care îl consideră „inadmisibil”.
„Procesul de disponibilizare la Hidroelectrica va continua. Va urma un val doi de disponibilizări, după Paşti. Administratorul judiciar va încerca să corecteze acele erori ale directorilor din primul val pentru că, în continuare, pe anumite paliere şi în special din zona TESA, sunt servicii supradimensionate. Şi mă refer aici la financiar-contabilitate, resurse umane sau IT. În continuare, ponderea TESA în numărul de salariaţi este de circa 33 la sută, ceea ce, din punctul meu de vedere, este inadmisibil”, a afirmat Remus Borza.
Întrebat dacă personalul disponibilizat după Paşte va fi şi din alte structuri, în afară de TESA, Borza a negat.
„Am garantat locurile de muncă pe zona exploatare, direct productiv”, a afirmat el.
El a precizat, răspunzând unei întrebări, că există nişte criterii pe baza cărora se fac disponibilizările, criterii agreate de către sindicaliştii din societate.
„Ultimul venit, primul plecat. Abateri la normele de muncă, gradul de încărcare pe respectivul salariat şi pe serviciul din care face parte, atribuţiile concrete aferente fiecărui serviciu sau direcţie. Avem în continuare 186 de salariaţi la contabilitate şi nu suntem o firmă de audit, avem peste o sută la personal, peste 130 la IT. Este o supradimensionare cât se poate de evidentă şi este, de asemenea, şi o supra-remunerare a personalului TESA”, a declarat Borza.
El a adăugat că angajaţii disponibilizaţi vor primi între cinci şi 12 salarii compensatorii.
Administratorul judiciar al Hidroelectrica a precizat că vor exista şi alte disponibilizări, însă data exactă a acestora nu a fost stabilită.
Borza a afirmat că vor mai pleca circa cinci sute de oameni de la Hidroserv-uri, odată cu eficientizarea şi tehnologizarea acestora, etapă care va avea loc în perioada următoare, dar şi aproximativ trei sute de angajaţi de la microhidrocentrale, odată cu vânzarea acestora, proces care va debuta în vară.
Potrivit sursei citate, cinci dintre sucursalele Hidroelectrica vor fi comasate, prin această acţiune mai fiind disponibilizate aproximativ două sute de persoane.
Remus Borza a participat, vineri, la Sibiu, la o întâlnire cu reprezentanţi ai tuturor sucursalelor Hidroelectrica din ţară, tema întâlnirii fiind prezentarea unui bilanţ al activităţii la nouă luni de la intrarea în insolvenţă a companiei.