Între inflație și insolvență
Domnul avocat Alexandru Mușătoiu din Timișoara, specializat în insolvență și drept fiscal, recomandă procedura concordatului preventiv ca o soluție convenabilă de protecție pentru companiile aflate în dificultate financiară, o procedură care pe întreaga sa durată exclude executarea silită și falimentul. Potrivit acestuia, este crucial ca antreprenorii aflați în dificultate să aibă timp să se redreseze până când piața se stabilizează.
Concordatul preventiv reprezintă de fapt un acord, o înțelegere încheiată între o companie care se confruntă cu dificultăți financiare și creditori care au cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestabile. Un judecător-sindic va aproba acest acord prin care debitorul propune un plan de redresare și de plată a creanțelor către creditori, iar aceștia susțin eforturile companiei de a depăși situația dificilă în care se află.
Pentru obținerea concordatului preventiv, debitorul trebuie să depună o cerere către Tribunal, iar judecătorul-sindic va numi un administrator concordatar provizoriu și va suspenda executarea silită împotriva acestuia. Administratorul concordatar va colabora cu debitorul pentru a redacta oferta de concordat, proiectul de concordat și planul de redresare, va întocmi tabelul creditorilor și va supune planul de concordat la aprobarea creditorilor (pentru care este necesară obținerea voturilor creditorilor care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate). Planul de concordat va fi apoi aprobat de judecătorul-sindic prin omologare.
În timpul perioadei de concordat preventiv omologat, debitorul nu poate fi supus procedurii de faliment și toate executările silite sunt automat suspendate. Dacă procedura de concordat preventiv se finalizează cu succes, judecătorul-sindic va emite o hotărâre prin care se va constata realizarea obiectivului concordatului preventiv și va dispune închiderea procedurii. Astfel, concordatul preventiv poate fi o soluție viabilă pentru a trece cu succes peste perioade economice dificile și a câștiga timp în vederea redresării financiare.