EXCLUSIV Romgaz a dublat prețul gazelor către Elcen, se putea și mai rău. Costul căldurii crește în București cu 60%, scumpirea la populație e în pixul lui Nicușor Dan

21 09. 2021
frig calorifer caldura 67584958678593

După o perioadă de negocieri dure, Romgaz, cel mai mare producător de gaze al țării, controlat de stat, și Electrocentrale București (Elcen), producătorul de energie electrică și termică al Bucureștiului, au bătut palma pe prețul gazului pentru următorul an, care începe de la 1 octombrie.  Potrivit unor surse convergente din piața de energie, Romgaz a fost de acord să livreze gaze către centralele electrotermice ale Elcen la prețul de 151 lei/MWh.

Vestea proastă este că acest preț este de două ori mai mare decât cel de acum, vestea bună este că el putea fi și mai mare, dacă ne gândim că, în ultimele tranzacții de la noi, prețul gazelor cu livrare în tot anul 2022 este de peste 230 de lei/MWh. Nu putem ști dacă Romgaz a fost de acord cu acest preț doar din rațiuni comerciale, rezultat din negocieri (Elcen este totuși unul dintre cei mai mari clienți iar livrarea de gaze este pe termen lung, un an) sau au au contat și alte rațiuni.

Costul crește cu 60%

Pentru cei mai puțin familarizați cu situația sistemului de termoficare din București: cele patru centrale electrice de termoficare ale Elcen din București (CET Vest, Sud, Progresu și Grozăvești) ard gaze de la Romgaz pentru a produce energia electrică și termică. Pe cea din urmă o livrează în sistemul de conducte ale Termoenergetica (fosta RADET), firmă a Primăriei, de unde ajunge în final, prin punctele termice, în caloriferele din apartamente și din clădirile administrative din oraș.

Cum costul gazului reprezintă circa 70% din costul de producție (la gardul centralei Elcen) al gigacaloriei, la un preț de peste două ori mai mare decât acum rezultă o creștere a acestui cost de circa 60%, potrivit calculelor făcute de noi.

Cu alte cuvinte, dacă acum Termoenergetica plătește către Elcen circa 206 lei/Gcal, după scumpirea gazului va plăti undeva la 329 de lei/Gcal, după ce (și dacă) ANRE va aviza în final acest preț în totalitate – ANRE mai are și posibilitatea a crește bonusul de cogenerare cuvenit Elcen, deci o parte din scumpire va fi plătită de toți consumatorii de energie electrică din România, direct prin factură.

Chiar și așa, putem presupune că se va aviza un cost al producției gigacaloriei cu 100 de lei peste cel de acum, ca urmare a scumpirii gazului. La acesta se adaugă costul de transport și distribuție prin rețeaua Termoenergetica. Acum, prețul final al gigacaloriei este în București de 490 de lei. Cu un gaz dublu ca preț, el va ajunge așadar la 590 de lei. Deci cu circa 20% mai mare. Aici intervine Primăria

Crește subvenția de la Primărie sau crește prețul plătit de populație?

După cum știm, prețul energiei este puternic subvenționat de Primărie, în București. Cetățenii plătesc prețul local stabilit de Primărie, de doar 163 de lei/Gcal, față de prețul real de 490 de lei (acum). Întrebarea, care cu siguranță îi dă multe bătăi de cap primarului Nicușor Dan este: dacă gigacaloria ajunge la 590-600 de lei, rămâne prețul final de 163 de lei și crește subvenția dată de Primărie, sau crește prețul final al populației pentru a nu se face praf bugetul Bucureștiului în urma unei creșteri masive a subvenției?

Chestionat despre posibilitatea scumpirii la populație (se știa că se scumpește masiv gazul), primarul a spus, la finalul lui august: „Răspunsul la această întrebare depinde de răspunsul pe care toate instituţiile enumarate îl vor da”, după ce a explicat care sunt rolul Romgaz, Elcen și ANRE în chestiune.
O scumpire și a energiei termice, mai ales pe fondul calității foarte slabe a serviciului de termoficare din București, în prag de iarnă, care să se suprapună peste creșterea facturilor la energie electrică, este cu siguranță nepopulară și nu putem ști dacă primarul o va lua.

Pe de altă parte însă, Primăria are de mulți ani probleme cu plata subvenției la energie termică, chiar în condițiile prețului actual de 490 de lei al gigacaloriei, iar aceasta este una dintre cauzele situației de acum, cu blocaj financiar, insolvențe și falimente pe lanț. Va putea plăti la timp o subvenție mai mare, dacă vrea să mențină actualul preț mic plătit de populație?

Grosier, subvenția actuală este de un miliard de lei pe an. La jumătatea anului, Primăria avea restanțe de peste 540 de milioane de lei la plata acestei subvenții, și a fost nevoie de o decizie a Guvernului pentru a o plăti, în fața altor cheltuieli ale Municipalității.

“Până la lichidarea obligaţiei de plată în sumă de 543.186.308,39 lei, datorată Societății Compania Municipale Termoenergetica București S.A. de către municipiul București, Direcția Generală Regională a Finanţelor Publice București alocă bugetului local al municipiului București cote defalcate din impozitul pe venit numai pentru plata obligației către Societatea Compania Municipală Termoenergetica București S.A”.

Am citat dintr-un ordin al ministerelor Dezvoltării și Finanțelor, aflat în stadiu de proiect la jumătatea lui iulie.

Iar situația nu pare a se fi îmbunătățit. Iată ce a spus recent Claudiu Crețu, director general al Termoenergetica, care a fost înainte la Elcen: “Din păcate Primăria Municipiului Bucureşti încă are probleme financiare. Sperăm să intrăm în normalitate cu plăţile în perioada următoare, să facem faţă provocărilor care urmează, adică preţurile mai mari la gaze şi certificate de carbon şi în ultimul ceas să accesăm fonduri ca să avem investiţii noi”.