Întrevedere Klaus Iohannis – Theresa May. Printre temele discuţiei – preşedinţia Consiliului UE şi negocierile privind Brexit

Economica.net
08 11. 2018
original_vizita_poloia___vernisaj_3_06799100

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, temele abordate la întâlnirea dintre preşedintele Iohannis şi premierul Theresa May vor viza relaţia bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securităţii şi apărării, precum şi agenda regională.

Klaus Iohannis va participa, la invitaţia reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, la recepţia şi dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către prinţul de Wales.