Introducerea salariului minim va creşte munca la negru în Germania

Experţii avertizează că munca la negru va creşte în Germania în condiţiile în care introducerea salariului minim pe economie va determina mai multe persoane să lucreze în economia subterană, transmite AFP.
Economica.net - mar, 03 feb. 2015, 13:27
Introducerea salariului minim va creşte munca la negru în Germania

‘Potrivit calculelor noastre, salariul minim de 8,50 euro pe oră introdus de la 1 ianuarie va creşte economia subterană cu 1,5 miliarde de euro în acest an’, se arată într-un studiu publicat marţi de Institutul de studii economice aplicate de la Universitatea din Tübingen (IAW) şi Friedrich Schneider, profesor de la Universitatea din Linz. Autorii susţin că introducerea salariului minim va afecta în special sectorul serviciilor, agricultura şi restaurantele, unde recursul la munca la negru este cea mai frecventă.

Experţii au calculat că raportul dintre economia paralelă, unde banii sunt schimbaţi pentru servicii fără ca nimeni să plătească taxe sau contribuţii sociale, şi economia oficială va rămâne stabil în 2015 comparativ cu 2014 la 12,2% din PIB-ul Germaniei, sau 339 miliarde de euro. Conform acestor estimări, 2015 ar urma să fie primul an din ultimele două decenii când economia subterană din Germania nu a scăzut.

Confederaţia sindicală DGB a reacţionat însă la acest studiu, punând sub semnul întrebării posibilitatea de a cuantifica în mod precis efectele economice ale muncii la negru. ‘În general se presupune că o majorare a contribuţiilor sociale şi a salariilor duce la creşterea muncii la negru, însă DGB se îndoieşte de acest lucru. Se abuzează întotdeauna de argumentul muncii la negru pentru a crea o polemică asupra impozitelor, contribuţiilor sociale şi salariilor mai mari’, a declarat preşedintele DGB, Annelie Buntenbach.

Separat, Guvernul german a decis vineri să suspende temporar aplicarea noului său salariu minim în cazul şoferilor, în principal din Europa de Est, când aceştia tranzitează ţara. Germania practică de la 1 ianuarie un salariu minim universal de 8,50 euro brut pe oră. Aceasta este singura ţară europeană care nu acordă excepţii pentru salariaţii în tranzit, respectiv şoferii profesionişti care nu petrec decât câteva ore pe teritoriul german.

Te-ar mai putea interesa și
Ce faci cu ambalajele SGR  când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
Ce faci cu ambalajele SGR când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
În situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, comercianții au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode......
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Veste mult așteptată! Au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud, informează duminică ...
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Lanțul de retail HalfPrice, cel mai nou brand al grupului CCC, care vinde articole de marcă la preţuri accesibile, va ...
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Dolarul pierde teren pe fondul incertitudinilor induse de noua administrație Trump, susține o analiză iBanFirst. Perspectivele ...