Întronizarea Papei Francisc: Principalele etape ale ceremoniei
Cu puţin înainte de ora locală 9.00 (10.00, ora României), Papa pleacă de la reşedinţa Sfânta Marta, unde a fost cazat în timpul conclavului şi unde continuă să locuiască până când apartamentele papale sunt pregătite să îl primească.
La ora locală 9.00 (10.00, ora României), primul Papă originar din Americi efectuează turul Pieţei Sfântul Petru la bordul papamobilului, salutându-i pe cei aproximativ 200.000 de credincioşi aşteptaţi acolo.
Papa şi prelaţii ce vor oficia împreună cu el mesa poartă veşminte şi ornamente liturgice
Însoţit de patriarhi din Est, Francisc se reculege la mormântul Sfântului Petru, fondatorul Bisericii Catolice, amplasat în centrul Bazilicii.
Cardinalul protodiacon francez Jean-Louis Tauran aduce cufărul cu Pallium-ul – fâşia de stofă care se poartă peste casulă – şi inelul pescarului, simbolurile papalităţii.
Papa şi cardinalii ce îl însoţesc pornesc în procesiune spre altar cântând Laudes, un cânt de aclamare a noului Suveran Pontif.
Cardinalul protodiacon aşează Pallium-ul pe umerii fostului cardinal Jorge Mario Bergoglio.
Decanul de vârstă al Colegiului Cardinalilor îi pune inelul pe inelarul de la mâna stângă.
La ora locală 9.30 (10.30, ora României), purtând însemnele papale, noul Papă, care şi-a ales numele Sfântului Francisc din Assisi, începe să oficieze liturghia de întronizare în Piaţa Sfântul Petru.