Inundaţii – Autoritățile rămân în alertă. Fechet spune că precipitațiile vor urca cel mai probabil spre nord
Oficialul a menţionat că în judeţul Galaţi pericolul a trecut, având în vedere că apele au început să se retragă, iar precipitaţiile anunţate de acum încolo vor fi mai reduse cantitativ, dar a precizat că autorităţile trebuie să rămână în continuare pe poziţii pentru a ajuta sinistraţii cu tot ceea ce este necesar, scrie Agerpres.
„Monitorizăm cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil în judeţul Iaşi, în judeţul Botoşani, e posibil să avem zone afectate şi la Suceava şi Neamţ. (…) Noi suntem în alertă, suntem extrem de precauţi şi suntem alături de oameni. Deocamdată, judeţul Galaţi este în afara oricărui pericol. Aşteptăm precipitaţii de 10, maximum 15 litri pe metrul pătrat la noapte, apa a scăzut considerabil în foarte multe din localităţi”, a spus Mircea Fechet.
Ministrul a asigurat că autorităţile fac tot posibilul pentru a sprijini cetăţenii afectaţi, accentuând faptul că lucrurile trebuie prioritizate.
„Ce ne interesează în acest moment este să nu se producă şi alte tragedii. Dacă cei de la electricitate, de la compania de distribuţie spun că deocamdată nu pot să pună în siguranţă aceste reţele, sunt convins că toată lumea face tot ceea ce e omeneşte posibil. Important e ca oamenii să aibă apă potabilă şi alimente, important este să aibă unde să doarmă în această noapte, important este, pe măsură ce apele se retrag, să-i sprijinim să elibereze gospodăriile de apă şi de mâl, pentru că de aici încolo urmează o perioadă foarte grea”, a subliniat Fechet.
Ministrul Mircea Fechet a mers, duminică, în mai multe localităţi afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Vaslui. El a vizitat localităţile Cudalbi şi Valea Mărului (judeţul Galaţi), după care s-a deplasat la Murgeni şi Zorleni (judeţul Vaslui).
Fechet a fost însoţit de specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române şi Administraţiilor Bazinale de Apă Prut-Bârlad şi Siret.