„Invadarea” oraşului Rafah ar fi „intolerabilă” – secretarul general al ONU

"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplimentar" pentru un armistiţiu, notează AFP.
AGERPRES - mar, 07 mai 2024, 05:57

„Am lansat astăzi un apel foarte ferm guvernul israelian şi liderilor Hamas să depună un efort suplimentar pentru a concretiza un acord vital”, a declarat el, repetând cuvintele purtătorului de său cuvânt din cursul zilei după ce Hamas a afirmat că a acceptat o propunere de armistiţiu, scrie Agerpres.

„Este o oportunitate care nu poate fi ratată. Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă din cauza consecinţelor sale umanitare devastatoare şi a impactului său destabilizator în regiune”, a insistat secretarul general în faţa presei, primindu-l pe preşedintele italian Sergio Mattarella.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat luni seară că a acceptat o propunere de armistiţiu prezentată de mediatori, după începerea unei operaţiuni israeliene de evacuare a zeci de mii de persoane din Rafah, la marginea de sud a Fâşiei Gaza asediată.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că propunerea este „departe de cerinţele israeliene”, adăugând în acelaşi timp că ţara va trimite o delegaţie „la mediatori pentru a epuiza posibilităţile de a se ajunge la un acord” asupra unui armistiţiu.

După anunţul Hamas, armata israeliană a efectuat bombardamente intense în estul oraşului suprapopulat Rafah, de unde locuitorii au fost îndemnaţi să plece, potrivit AFP.

„Ordinele de evacuare de astăzi pentru estul oraşului Rafah vor creşte pur şi simplu suferinţa civililor. (…) O evacuare masivă de această amploare este imposibil de făcut în siguranţă”, a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, Stéphane Dujarric.

UNICEF, la rândul său, s-a declarat alarmat de soarta a aproximativ 600.000 de copii înghesuiţi la Rafah, ameninţaţi cu o „nouă catastrofă iminentă”.

Războiul a izbucnit pe 7 octombrie, când comandouri ale Hamas au lansat un atac fără precedent în sudul Israelului, care s-a soldat cu moartea a peste 1.170 de persoane, în principal civili, potrivit unui bilanţ al AFP întocmit pe baza datelor oficiale israeliene.

Ofensiva israeliană lansată în Fâşia Gaza drept represalii a făcut până în prezent 34.735 de morţi, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...