Învârt miliarde, dar au datorii de sute de milioane la stat. Fiscul îi execută silit

Ioan Niculae, fraţii Micula, Gabriel Comănescu sau Silviu Prigoană sunt câteva dintre numele de bogaţi ai României care au firmele în executare silită pentru datorii neachitate către bugetul de stat.
Economica.net - joi, 06 nov. 2014, 22:00
Învârt miliarde, dar au datorii de sute de milioane la stat. Fiscul îi execută silit

Între firmele cu cele mai mare obligaţii restante către bugetul de stat intră şi firme deţinute de nume sonore din lumea afacerilor din România. Patronii lor sunt o prezentă constantă în topul celor mai bogaţi români, unii fiind creditaţi cu averi de sute de milioane, sau chiar peste 1 miliard de euro. Cu toate acestea, companiile pe care le controlează înregistrează datorii de zeci de milioane de euro către bugete, iar Fiscul care le-a introdus pe lista celor împotriva cărora s-a declanşat procedura de executare silită.

Chemgas Holding Corporation, firma care s-a construit pe spatele fostului combinat de îngrăşăminte chimice Amonil Slobozia, are datorii la Fisc de 10,89 milioane de lei şi este în executare silită. Chemgas face parte din grupului InterAgro, al omului de afaceri Ioan Niculae, anul trecut cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de euro. Acesta spune că e vorba doar de o întârziere în centralizarea datelor la Fisc şi că, în realitate, nu are datorii la stat. „Avem o cerere de compensare a TVA din august, care a fost înregistrată în octombrie. Probabil nu au avut timp să aducă cifrele la zi”, explică Niculae, pentru ECONOMICA.NET.

Niculae are afaceri în chimie, agricultură, comerţ, turism, producţia de energie electrică, transporturi aeriene şi fotbal.

Upetrom 1 Mai, o companie a omului de afaceri constănţean Gabriel Comănescu, figurează cu restanţe la bugetul de stat de 31,13 milioane de lei, firma fiind în executare silită. Comănescu are o avere estimată la circa 600 de milioane de euro, construită în foraje offshore, servicii la sondă, producţie de echipamente industriale, construcţii, imobiliare şi turism. Radu Petrescu, purtătorul de cuvânt al grupului de companii deţinute de Comănescu recunoaşte situaţia: „Da, avem datorii, ce firmă nu are? Sunt şi multinaţionale care au datorii”.

Cele mai mari datorii către Fisc ale unui grup de firme cu acţionariat privat aparţin sunt în dreptul fraţilor Ioan şi Viorel Micula, doi oameni de afaceri orădeni cu o avere estimată de 50 de milioane de euro.
European Drinks, European Food şi Transilvania General Export – Import au datorii cumulate de 185, 4 milioane de lei, aproape cât averea estimată a celor doi fraţi, toate firmele fiind în executare silită.

Pe de altă parte, oamenii de afaceri au de recuperat de la statul român  aproximativ 250 de milioane de dolari pe care i-au câştigat într-un proces ce a debutat în 2005 şi s-a finalizat în 2013 printr-o decizie favorabilă lor acordată de Curtea de Arbitraj Internaţional de la Washington (ICSID). „Statul nu s-a achitat de datorie. Un lucru bun, dacă este să ne gândim la faptul că sunt penalităţi. Vom urma demersul legal. Acum, o să vedem. În mod normal urmează execuţia”, declara la începutul verii, pentru ECONOMICA.NET, Ioan Micula. 
Fraţii Micula au afaceri în producţia şi distribuţia de produse alimentare, băuturi alcoolice şi răcoritoare.

Un alt celebru om de afaceri, alte datorii de milioane neachitate la stat. Compania în jurul căreia Silviu Prigoană şi-a construit imperiul, Rosal Grup, înregistrează obligaţii restante la buget de 13, 2 milioane de lei şi este în executare silită. Prigoană a cedat anul trecut acţiunile fiului său, Honorius Prigoană. Omul de afaceri are o avere estimată la 30-40 de milioane de euro, făcută din afaceri în salubritate, construcţii, media şi vânzarea de echipamente medicale.

ECONOMICA.NET a publicat recent topul celor mai mari datorii la stat ale firmelor private şi topul complet al firmelor datoare la stat, în executare silită.

Dintre firmele private, cele mai mari datorii sunt ale firmelor fraţilor Micula, dar, per total, companiile au cele mai mari arierate către bugetul de stat, fiecare dintre companiile de pe primele locuri având restanţe de zeci sau sute de milioane de euro

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...