Invazia produselor „NO NAME”. Câţi bani cheltuie românii pe mărci proprii
Ce fel de produse puneţi în coş când vă faceţi cumpărăturile? În funcţie de brandurile pe care le pronunţaţi, se poate spune că sprijiniţi, fără să ştiţi, una dintre cele două tabere care s-au conturat în lumea producătorilor de bunuri de larg consum. Prima e a celor care-şi produc – şi-şi promovează, fireşte – propriile branduri. A doua, din ce în ce mai mare şi mai vizibilă, e cea a businessurilor care renunţă fie şi parţial la ambiţia de a-şi impune mărcile proprii, fabricând ceea ce le cere retailerul – care-şi va înscrie de altfel pe etichetă propriul brand.
Războiul neconvenţional dintre brandurile consacrate şi cele pe care nu le vedeai, până nu demult, prin reclame – printre ele se numără mărcile Carrefour, Winny, 365, Aro, Cora, Pilos, Clever, K-Classic, Auchan – a intrat deja într-o nouă fază: dacă şi România va urma calea ţărilor occidentale, zeci de mărci ale producătorilor vor fi scoase de pe rafturi, care vor fi umplute tot mai mult cu aşa-numitele “mărci proprii“ ale retailerilor.
Mai multe pe Capital.ro