Inventatorul AK-47, Mihail Kalaşnikov, a fost internat la terapie intensivă
„Fiul lui Mihail, Viktor, ne-a liniştit. El a spus că tatăl său este bine”, a anunţat pentru AFP Natalia Ţâganova, o purtătoare de cuvânt a fabricii Kalaşnikov.
„Potrivit lui, Klaşnikov s-a simţit rău duminică şi a fost imediat spitalizat şi plasat la terapie intensivă ca măsură de precauţie, având în vedere vârsta sa”, potrivit acestei surse.
El a fost spitalizat de mai multe ori în ultimele luni.
În 2012, din cauza unor probleme de sănătate, mai ales de natură cardiacă, doctorii i-au interzis să muncească.
Mihail Kalaşnikov a început să creeze puşca de asalt AK-47 în 1947, în timp ce se recupera după o rană suferită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, arma a fost fabricată în mai multe modele vândute în milioane de exemplare în lumea întreagă.
Celebra arma automată este produsă de fosta fabrică Ijmaş, în oraşul Ijevsk (Ural, la 1.300 de kilometri est de Moscova). Întreprinderea este unul dintre principalii producători de arme de foc din Rusia.
Kalaşnikov, unul dintre ruşii cei mai cunoscuţi în lume şi care se numără printre persoanele cele mai decorate din ţara sa, nu a primit vreodată bani provenind din vânzarea a milioane de puşti cu numele său, utilizate de armatele a peste 80 de ţări.