China promite investiții de 124 de miliarde de dolari pentru noul Drum al Mătăsii. Cum este prinsă în schemă România

Economica.net
16 05. 2017
one_belt_one_road_obor_china_projects_84104000

Xi și-a lansat iniţiativa în cadrul unui summit la care au participat lideri şi înalţi oficiali din întreaga lume, pentru a susţine ambiţiile de leadership mondial ale Chinei, în vreme ce Președintele SUA Donald Trump promovează „America pe primul loc” şi pune la îndoială tratatele existente de comerț liber la nivel mondial, scrie Reuters.

„Va trebui să construim o platformă de cooperare deschisă, ajutând totodată la susținerea și dezvoltarea unei economii mondiale libere,” a declarat Xi în deschiderea summit-ului de două zile organizat la Beijing, mai scrie Reuters.

Tot mai mulţi bani 

Xi a promis o creștere majoră a finanţării pentru noul Drum al Mătăsii, inclusiv un plus de 100 de miliarde de yuani (14,50 de miliarde de dolari americani) pentru Fondul existent al Drumului Mătăsii, 380 de miliarde de yuani în împrumuturi de la două bănci şi 60 de miliarde de yuani sub forma ajutoarelor pentru țările în curs de dezvoltare şi organismele internaţionale din ţările de-a lungul noilor rute comerciale.

În plus, Xi a declarat că China va încuraja instituţiile financiare să-şi extindă activitățile fondurilor în yuani de peste Ocean până la nivelul de 300 de miliarde de yuani.

Xi nu a specificat un interval de timp pentru noile împrumuturi, ajutoarele și finanțarea promise duminică. Dar China intenționează să importe în următorii cinci ani produse în valoare de 2 trilioane de dolari americani din ţările participante la iniţiativa sa „O centură, un drum”, a declarat ministrul chinez al comerţului Zhong Shan.

Lideri din 29 de țări au participat la forum, precum și șefii Organizației Națiunilor Unite, Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale. Ministerele de finanțe din 27 de țări, inclusiv China, au aprobat un set de principii care vor ghida finanțarea proiectelor de-a lungul noului Drum al Mătăsii.

România, pe noul drum al mătăsii, via Kazahstan

De interes pentru România a fost că la forum a fost prezent şi Nursultan Nazarbayev, preşedintele Kazahstanului, ţară care deţine, prin compania sa petrolieră naţională. KazMunaiGas, Grupul Rompetrol. Nazarbaev a participat la ceremonia de deschidere a Forumului, la care au mai participat și președinții altor state, directori de societăți și șefi de delegații internaționale, informează agenția kazahă de presă Akorda.

„Consider că Forumul va deveni unul dintre evenimentele importante din acest an, derulate la nivel mondial. Intervenția dvs a fost una plină de substanță și a oferit un răspuns la multe aspect ale colaborării interstatale. „One belt, one road” reprezintă o nouă paradigmă, o schema de colaborare la un nou nivel” a spus preşedintele Kazahstanului, care a mai spus că ideea „One belt, one road” reprezintă colaborarea nu numai la nivel regional, ci și între state de pe continente diferite. „În această zonă există peste 60 de state care însumează 45% din populația lumii. Colaborarea bilaterală și multilaterală dintre kazahstan și RPC a devenit un etalon, alte țări putând învăța de la noi”, a spus şeful statului kazah.

Există mai multe proiecte pe care China vrea să le implementeze în România, dar singurul mare, şi care care este foarte aproape de a fi pus efectiv în practică este afacerea Rompetrol. Grupul Rompetrol, redenumit recent KazMunaiGas (KMG) International, este deţinut însă de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, este a doua companie petrolieră din România şi este în top 3 exportatori români. Are 6.000 de angajați, este activ pe 11 pieţe, deține una dintre cele mai mari rafinării din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari, şi o reţea de peste 1.000 de puncte de distribuție de carburanți în România, Moldova, Georgia, Bulgaria, Franța și Spania.

În primăvara anului trecut, compania China Energy Company Limited (CEFC) a anunţat că a semnat cu KMG un acord pentru cumpărarea a 51% din grupul KMG International (Rompetrol). „Compania națională de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas (CN KMG) şi China Energy Company Limited (CEFC) au semnat astăzi documentele specifice în cadrul unui parteneriat în cadrul KMG International NV („KMGI”), în care CEFC va deţine o participaţie de 51%, respectiv 49% pentru CN KMG”, se arăta în comunicatul KMG International, trimis Bursei de Valori Bucureşti.

„Conform înțelegerii dintre KMG – CEFC, compania din China își asumă în cadrul KMGI o serie de obligații, prin care aceasta va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii. Sub denumirea « Silk Way» (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naționale din Kazahstan – KMG și al companiei din China – CEFC in cadrul KMGI se va dezvolta având ca baza KMGI si subsidiarele sale”, se mai arăta în comunicat.

Mai precis, compania chineză se obliga să investească cel puţin 3 miliarde de dolari în dezvoltarea KMG International.
Chinezii urmează să plătească 680 de milioane de dolari la achiziţie, potrivit informaţiilor de pe propriul site, ulterior retrase, iar tranzacţia ar urma să fie perfectată în acest an.

Afacerea Rompetrol este exact ce vor chinezii: o companie mare din Europa, care să vândă pe piaţă produse cu valoare adăugată. Potrivit acordului, rafinăria Petromidia urmează să primească şi în următorii 15 ani petrol din Kazahstan (ţară bogată în resurse), pe care să le prelucreze şi din care să obţină carburanţi la standardele Uniunii Europene pe care să îi vândă pe această piaţă.