Investimental, compania de brokeraj controlată de fondatorul Superbet Sacha Dragic, a primit din partea ASF autorizația de funcționare pentru tranzacții bursiere
Compania a fost autorizată de ASF pentru toate tipurile de tranzacții financiare și intră acum pe ultima sută de metri înainte de lansarea oficială și realizarea primelor investiții.
„Așa cum am promis la începutul anului, când am anunțat o nouă investiție pe piața de capital din România, am reușit să obținem autorizarea de la ASF în acest an și facem acum ultimele operațiuni necesare pentru a intra la tranzacționare în prima parte a anului viitor.
Avem satisfacția că am obținut într-un timp relativ scurt autorizarea pentru toate tipurile de tranzacții financiare, ceea ce ne va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am setat, astfel încât în maximum trei ani de zile să ajungem în topul brokerilor de retail”, a declarat Mihaela Bîciu (foto), CEO Investimental.
În perioada următoare, echipa Investimental va finaliza procesul de testare a aplicațiilor și proceselor, pentru a asigura o conectare optimă la infrastructura Bursei de Valori București și a Depozitarului Central. De asemenea, vor fi realizate primele tranzacții live in-house, cu rol de test în condiții reale. Testele pun accentul pe garantarea unei siguranțe maxime în orice etapă a fluxului operațional și pe configurarea unui proces optim și facil de tranzacționare.
Lansarea oficială a operațiunilor și realizarea primelor tranzacții pentru investitori vor avea loc în prima parte a anului viitor. Inițial, Investimental le va oferi investitorilor posibilitatea tranzacționării la Bursa de Valori București și pe mari burse internaționale, cu acces la o paletă largă de instrumente financiare.
Pasul următor este oferirea unui întreg ecosistem de servicii de investiții financiare, ceea ce va permite realizarea obiectivului Investimental de a face bursa accesibilă cât mai multor români, atât din punctul de vedere al înțelegerii, cât și din cel al experienței de utilizare.
„Vrem ca bursa să facă parte din viața de zi cu zi a oamenilor, să devină un instrument facil, familiar, care să ajute la planificarea financiară pe termen lung a cât mai multor români. Vom face asta prin tehnologie, transparență, educație financiară și prin oferirea unei experiențe personalizate investitorilor. Avem voința, forța și experiența să facem diferența, să ne punem în practică viziunea și să contribuim decisiv la schimbarea mentalităților și la dezvoltarea pieței de capital din Romania”, a precizat Mihaela Bîciu, CEO Investimental.
Despre Investimental
Investimental este o companie de brokeraj românească, o investiție greenfield susținută de omul de afaceri Sacha Dragic, fondatorul Superbet, prin intermediul vehiculului său de investiții D Craig Holding, și condusă de Mihaela Bîciu, un manager cu peste 25 de ani de experiență pe piața de capital, din poziția de CEO.
Investiția a fost anunțată în luna februarie a acestui an, iar cererea de autorizare a fost depusă la ASF în luna iunie.
Echipa Investimental este formată din profesioniști a căror experiență însumată depășește 140 de ani.