Investiţia de un miliard de euro despre care nu vorbeşte nimeni. Olandezii vor să facă un parc eolian gigantic în România

NERO Renewables, o companie înregistrată în Olanda a făcut de mai multă vreme public un proiect de investiţie în România: 362 de turbine eoliene, cu o capacitate de circa 1.000 MW, amplasate în două zone din ţară. Primul ar urma să fie în judeţul Buzău, în care ar fi vorba despre 120 de turbine, de 4 MW fiecare, iar al doilea, în sudul Dobrogei: 242 de turbine, cu o capacitate de 2 MW fiecare.

În total, producţia anuală ar fi de circa 3 TWh de energie electrică, adică mai mult de 5% din producţia naţională. Ar fi cea mai mare investiţie din domeniul energiei regenerabile care să fi fost vreodată făcută în România.

Prima întrebare: de ce ar mai investi cineva atât de mult într-un domeniu în care schema suport a fost deja diminuată, iar România are deja peste 4.000 MW instalaţi în eolian? Răspunsul pare a fi simplu: pentru că, în primul rând, beneficiar ar fi nu o companie, ci o ţară, şi anume Olanda.

Ne-Ro înseamnă de fapt prescurtarea de la Netherlands-Romania, şi este mai mult decât un proiect comercial, iată de ce: Fiecare stat membru al Uniunii Europene şi-a asumat o ţintă de producţie de energie electrică din surse regenerabile, cu orizonturi de timp determinate. Dacă România a îndeplinit încă de acum doi ani ţinta pentru anul 2020 (24,7% din producţie a fost „verde” încă din 2015, în condiţiile în care ţinta este de 24%, pentru 2020), Olanda este încă departe de orice ţintă asumată.

În luna octombrie a anului trecut, un raport al guvernului Olandei, citat de Reuters, spunea că ţara lalelelor va rata cu siguranţă ţinta pentru anul 2020, în ciuda investiţiilor în energia eoliană. Pe baza estimărilor guvernamentale, regenerabilele urmează să producă, în 2020, 12,4% din electricitatea consumată de Olanda, sub ţinta de 14% asumată de statul olandez în faţa Comisiei Europene.

Acelaşi raport arată că va fi ratată şi ţinta pentru anul 2030. Ponderea regenerabilelor va ajunge atunci la 23,9% din consum, iar emisiile de gaze cu efect de sera vor scădea cu 34% sub nivelul din anul 1990. Or, ţintele asumate de Olanda pentru acel an sunt de 23,9%, respectiv 40%.

Însă, legislaţia comunitară în permite Olandei să i se „transfere” în contul producţiei de energie verde, producţia pe care ea o susţine în alt stat al Uniunii Europene, conectat la reţeaua europeană. De aici, interesul pentru România. Acest transfer pur statisitc ar ajuta Olanda să îşi îndeplinească ţinta, iar cei de la NERO chiar spun asta: proiectul din România înseamnă 2,6% din producţia naţională de electricitate a Olandei, sau 20% din capacitatea ei instalată în eolian, şi, dacă s-ar realiza, ar reduce cu o treime diferenţa actuală între ţinta Olandei pentru 2020 şi situaţia existentă.

Un asemenea proiect, care probabil are nevoie şi de un acord interguvernamental, ar trebui să fie ]nsă cunoscut la cel mai înalt nivel de Transelectrica, operatorul sistemului naţional de electricitate din România, care trebuie să racordeze cele peste 360 de turbine la reţea, mai ales că vorbim despre cîteva sute aflate într-o zonă de congestie, în Dobrogea. „Nu ştim nimic oficial, nu am primit nicio solicitare oficială pentru eliberarea de ATR (Aviz Tehnic de Racordare -n.red.) am primit doar o informare de la Ministerul Energiei că ar exista acest proiect” ne-a declarat Corina Popescu, director general al Transelectrica, care a spus că are, personal, cunoştinţă despre proiect. Ea ne-a spus că un astfel de proiect ar fi bun pentru România, pentru că ar aduce mai multă energie în reţea, care nu ar fi subvenţionată de consumatorii români prin schema de certificate verzi. „Ar fi bine pentru consumatorii români, pentru că ar fi o cantitate suplimentară de energie în piaţă, care cu siguranţă ar conduce la preţuri mai mici. Iar această energie nu beneficiază de schema de sprijin din România, nu se califică, ci de cea din Olanda”, ne-a spus Corina Popescu.

Odată preluată în reţeaua Transelectrica, energia poate fi consumată de oricine din Europa, România fiind conectată la reţeaua europeană.

Situaţia este cel puţin bizară, pentru că NERO, deşi nu a cerut ATR şi nici nu a notificat oficial Transelectrica, a demarat procedurile pentru achiziţia de trubine. Potrivuit unui anunţ din data de 11 decembrie, şase producători de turbine eoliene au răspuns solicitării companiei care le invită să participe la licitaţia pentru cele peste 360 de bucăţi. Este vorba despre Vestas, SGRE, Enercon, Senvion, Nordex şi Lagerwey.

Dacă am socoti un preţ de un milion de euro pentru un MWh instalat în eolian, ar rezulta că proiectul celor de la NERO ar avea o valoare de un miliard de euro.

Şi totuşi, nimeni nu vorbeşte despre el.

Partenerii din România ai celor de la NERO sunt, partea de legal, avocaţii de la Iordache Partners. Am solicitat acolo mai multe detalii, dar avocaţii au spus că nu pot spune prea multe şi au spus că direcţionat solicitarea noastră către investitori. Încă nu am primit niciun răspuns.

Deşi proiectul nu este cunoscut publicului larg, specialiştii din piaţa de energie ştiu de el. „Au fost mai multe discuţii, de-a lungul anilor, dar mai mult tatonări, alea Guvernului Olandei pe tema instalărrii de regenerabile în alte state. Iar pentru acest proiect, este posibil ca investitorii să cumpere deja alte proiecte, care au ATR, dar care nu au mai fost finalizate şi au rămas la acest stadiu”, ne-au spus sursele noastre.

Proiectul este coordonat de patru specialişti în regenerabile şi banking, danezi, belgieni şi englezi.

CEO al NERO Renewables NV este Gauthier van Weddingen, de naţionalitate belgiană. El a avut legături cu România, fiind director executiv la Unicredit Consumer Finance şi vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere al TBI Bank.

Gauthier van Weddingen