UPDATE: Investiția în uzina de baterii SK On din Turcia, în cumpănă. Proiectul ar fi trebuit să livreze celule pentru Ford Otosan

09 01. 2023
Ford Pro E-Transit Barcelona 1

Publicația coreeană Korea Economic Daily scrie că producătorul de baterii SK On, parte a SK Innovation, a decis să anuleze planurile cu privire la uzina de baterii pe care se pregătea să o construiască în Turcia, alături de gigantul american Ford.

Conform Reuters, decizia de a opri investiția din Turcia a fost luată pe fondul creșterii ratei dobânzilor și a estimărilor care arată o cerere mai slabă de vehicule electrice în Europa față de cea anticipată.

Fabrica de baterii – un rezultat al colaborării dintre SK On, Ford și Koç Holding, cel care deține 41% dintre acțiunile Ford Otosan – urma să producă celule NMC cu conținut ridicat de nichel. Era planificată să fie situată în apropiere de capitala turcă, Ankara, și ar fi fost una dintre cele mai mari instalații pentru baterii EV din Europa și Turcia.

Deși articolul din Korea Economic Daily induce ideea că investiția este complet abandonată, cei de la SK On susțin că o decizie finală nu a fost încă luată.

„După semnarea memorandumului de înțelegere (n.n. – cu Ford și Koç Holding) în martie 2022, am discutat cazul asocierii în participațiune în Turcia, dar discuțiile nu au fost finalizate. Decizia finală de a opri sau nu negocierile privind asocierea în participație nu a fost încă luată”, au menționat oficialii SK On într-o declarație dată astăzi.

Conform LifeNews.ro, Ford Otosan, proprietarul uzinei de la Craiova a demarat în aprilie 2022 producția modelului Ford e-Transit la uzina sa din Kocaeli, Turcia. De asemenea, în planurile Ford Otosan sunt electrificarea gamei de produse de la Craiova, acolo unde urmează să fie asamblată mai întâi o versiune electrică a Ford Puma și, mai apoi, variante cu motoare electrice pentru modelele Transit Courier și Tourneo Courier.

Semnarea memorandumului care avea ca țintă crearea uzinei de baterii din Turcia a fost anunțată de Ford pe 14 martie 2022. Cei trei asociați din acest proiect și-au asumat construcția fabricii în apropiere de Ankara, iar producția era așteptată să înceapă în i 2025. Capacitatea anuală de producție trebuia să fie cuprinsă între 30 și 45 GWh.

SK On este furnizor de baterii pentru mari grupuri auto precum Hyundai Motor, Volkswagen și Ford și are uzine în Coreea de Sud, China, SUA și Ungaria.

SK On nu este prima companie care decide să anuleze sau să amâne investițiile în noi uzine de baterii pentru piața europeană. La finalul anului trecut, Varta, companie care avea ca țintă România pentru o fabrică de baterii de 1 miliard de euro, a decis să oprească proiectul. Motivația oferită pentru această decizie seamănă cu cea a SK On: 2023 va fi un an financiar dificil, iar cererea pentru mașini electrice din Europa nu se va ridica la nivelul estimărilor anterioare.

Ca și SK On sau Varta, în decembrie 2022, grupul Volkswagen a decis și el să amâne investiția într-o uzină de baterii care, interesant, avea să fie amplasată tot în estul Europei.

UPDATE: Reprezentanții Ford nu au făcut declarații pe această temă până la publicarea articolului. Însă, la câteva ore după publicarea articolului privind stoparea investiției în fabrica de baterii a SK On, Ford Și Koç Holding din Turcia, grupul auto american a dat publicității o declarație oficială în care a menționat că „planurile noastre (n.n. – Ford) referitoare la fabrica de baterii din Turcia rămân neschimbate și continuăm conform calendarului planificat. Mai multe detalii vor fi transmise la momentul oportun.”