Investiţie de 10 milioane de euro la societatea Rompiro din Făgăraş

Economica.net
25 04. 2014

‘Este un proiect pe strategia naţională de apărare, iar banii vin din fondul de rezervă al Guvernului. Este absolut necesar să fim pregătiţi pentru că vedeţi ce se întâmplă în Ucraina sau în alte părţi. În al doilea rând, se va reface capacitatea de producere a explozivilor civili importaţi până acum, pentru că a fost distrusă toată capacitatea de producţie la nivel naţional pe acest segment.Noi dacă dorim autostrăzi va fi nevoie nu de cantităţi industriale de explozivi, ci de cantităţi megaindustriale’, a subliniat Mihai Popa.

Societatea Rompiro mai are în prezent 180 de angajaţi care produc exploziv militar în anumite cantităţi. În urma investiţiei, atât capacitatea de producere a explozivilor militari cât şi pentru explozivii civili se va moderniza, iar numărul de angajaţi va ajunge la 400. Societatea Rompiro a avut o piaţă externă importantă până în anul 2005, când odată cu reducerea activităţii, a fost afectată şi capacitatea de export.

În ultimele două luni, Rompiro a participat la două licitaţii, una în Irak şi alta în Turcia. Licitaţia din Turcia a fost câştigată, iar contractul se ridică la 3 milioane de euro, a mai spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Sursa citată a adăugat că această investiţie reprezintă un ‘balon de oxigen’ pentru societatea Rompiro, dar şi pentru cei aproape 40.000 de locuitori ai municipiului Făgăraş, având în vedere că în ultimii ani capacităţile industriale mari existente la nivelul municipiului, cum ar fi Combinatul Nitramonia sau Fabrica de mase plastice, şi-au diminuat sau încetat activitatea.