Investiţie de 4,3 milioane de euro, din fonduri europene, în infrastructura rutieră din Alexandria

Economica.net
20 08. 2019
autostrada_lucrari_39668600

Proiectul este implementat de Primăria Municipiului Alexandria, în calitate de beneficiar lider, în parteneriat cu municipalitatea din Cherven Bryag, Bulgaria, şi are o valoare totală de 7,6 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, obiectivul general al proiectului constă în asigurarea unei mai bune conexiuni la reţeaua TEN-T pentru oraşele Alexandria şi Cherven Bryag, prin reabilitarea unor sectoare de drumuri publice care să realizeze, în condiţii de trafic sigur, legătura cu reţeaua de drumuri europene.

Alexandria beneficiază de un buget de 4,29 milioane de euro. Fondurile europene reprezintă 85% din valoarea proiectului, 13% este partea de cofinanţare naţională, iar 2% din buget este contribuţia financiară a municipalităţii.

Prin implementarea acestui proiect, în Alexandria vor fi reabilitate cinci tronsoane de străzi, cu o lungime totală de 4,5 km.

Proiectul vizează şi facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi în zonele reabilitate, prin amplasarea de semafoare acustice şi benzi de ghidaj.

Ca măsuri suplimentare de siguranţă rutieră, pe segmentele de drumuri reabilitate vor fi amplasate panouri electronice de avertizare privind condiţiile de trafic: drum umed, gheaţă, zăpadă, limitări de viteză, accidente, lucrări sau obstacole în trafic.

În cadrul proiectului vor fi elaborate hărţi electronice ale punctelor negre din cele două oraşe, care vor prezenta zonele în care se produc în mod frecvent accidente rutiere grave.

De asemenea, va fi realizat unui ghid de bune practici pentru efectuarea lucrărilor de intervenţie rutieră, având ca scop limitarea duratei acestora, reducerea disconfortului populaţiei afectate şi reducerea riscului de accidente.

Pentru şoferi va fi elaborat un ghid care va cuprinde recomandări pentru conducerea în condiţii de siguranţă, regulile de circulaţie din România şi Bulgaria, riscurile legate de consumul de alcool sau droguri şi de conducerea cu viteză peste limita legală admisă în ambele ţări.

Proiectul prevede o durată de execuţie a lucrărilor de 12 luni şi are ca termen de finalizare luna martie 2022.