Investiţie între 250.000 şi 500.000 de euro a unei companii britanice în apropierea Ploieştiului
Compania care are subsidiare în SUA şi Europa este prezentă pe piaţa românească de peste şase ani, prima sa filială fiind deschisă la Craiova.
Potrivit directorului general pe România al companiei, Geoff Pearson, depozitul de lângă Ploieşti, al doilea din România după cel de la Craiova, se întinde pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi şi va fi extins la 3.500 de metri pătraţi, în următoarele şase luni.
Acesta a precizat, de asemenea, că investiţia în acest al doilea depozit la care lucrează, deocamdată, zece persoane, este cuprinsă între 250.000 şi 500.000 de euro.
‘Pe termen scurt, pentru acest depozit de la Ploieşti probabil vom angaja alţi cinci oameni, iar pe termen mediu încă cinci. Până la sfârşitul anului estimăm că vom avea între 50 şi o sută de salariaţi în această zonă’, a afirmat sursa citată.
De asemenea, Geoff Pearson a precizat că aproximativ 15 – 20 la sută dintre companiile care aleg soluţiile de ambalare specializată oferite de depozitul din parcul industrial de lângă Ploieşti sunt firme româneşti, restul fiind companii străine care au afaceri în România.
Compania britanică are o experienţă de aproape o sută de ani în oferirea de soluţii de ambalare, depozitare, inspectare şi verificare a calităţii conform standardelor internaţionale.