Investiții de 35,5 milioane de euro pe piața de bricolaj anul acesta. Dedeman finalizează un nou magazin în județul Suceava. A ajuns la 57 de magazine

15 12. 2021
Foto magazin Dedeman 1

Dedeman va inaugura vineri, 17 septembrie, la Câmpulung Moldovenesc, cel de-al doilea magazin din județul Suceava și al treilea deschis anul acesta, ajungând la investiții cumulate de 35,5 milioane de euro. Cel mai nou magazin Dedeman este situat pe Calea Transilvaniei nr. 180, pe un teren cu o suprafață de peste 42.000 mp și este rezultatul unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei. Suprafața totală a magazinului este de peste 10.500 mp, dintre care 1.000 mp sunt alocați serei. Unitatea comercializează  50.000 de produse pentru casă și grădină, din care aproximativ 85%  provin de la furnizori români. Proporțional cu spațiul disponibil, în noul magazin au fost instalate 8 case de marcat. În magazin lucrează 130 de salariați.

În zona de exterior au fost amenajate spații verzi și o parcare de 345 de locuri.

“Este un mare prilej de bucurie pentru noi să inaugurăm încă un magazin Dedeman pe final de an și totodată să ne continuăm investițiile în orașele mai mici, pentru a putea fi cât mai aproape de clienții noștri. Județul Suceava a găzduit și primul nostru magazin de mari dimensiuni, deschis în anul 2003, așadar nu putem fi decât mândri că așezăm un nou magazin pe harta acestui județ, într-o zonă atât de frumoasă a țării noastre.” – Dragoș Pavăl, Președintele companiei Dedeman.

Anul acesta, retailerul a investit alți 25,5 de milioane de euro după cele din Sfântu Gheorghe și Ploiești – Blejoi. În total, compania are 57 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu și peste 12.000 de angajaţi.