Investiţii de peste 400 de milioane de euro în imobiliarele româneşti, în primul semestru

Economica.net
27 07. 2014
euro_2_84633800

Investiţiile pe piaţa imobiliară în România s-au cifrat la 402,4 milioane euro în primul semestru din 2014 şi au însumat o suprafaţă tranzacţionată de peste 692.000 mp, fiind în creştere cu 222% (de 3,22 ori) faţă de prima jumătate a anului trecut şi cu 17% faţă de întregul an 2013, potrivit celui mai recent studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE.

În total s-au înregistrat 15 tranzacţii, cel mai mare număr după 2008, cu un volum mediu de 26,8 milioane euro, similar anului trecut. Conform studiului, a fost consemnată o mai mare diversitate cu privire la tipul şi utilizarea proprietăţilor vândute, precum şi în ceea ce priveşte profilul cumpărătorilor.

Profilul tranzacţiilor a fost destul de divers în termeni de utilizare a proprietăţii, segmentul de birouri deţinând 58% din totalul volumului, tipul proprietăţilor (proprietăţile prime au generat 55% din volumul total), tipologia cumpărătorului (dezvoltatorii şi fondurile instituţionale au fost cele mai active, dintre care Globalworth a generat 54% din volum).

Totodată, tipul proprietăţilor a variat de la proprietăţi prime, precum Charles de Gaulle Plaza, la proprietăţi secundare, precum Auchan Piteşti Găvana, sau proprietăţi de tip ‘distressed’ (Pic Piteşti şi Pic Oradea).

Pe fondul interesului crescut al investitorilor, randamentul prime pentru segmentul de birouri a suferit o compresie de la 8,25% la 8%. Restul randamentelor prime au rămas stabile.

Chiria primă a fost relativ stabilă – 60 euro/mp/lună pentru centrele comerciale, 18 euro/mp/lună pentru spaţiile de birouri şi 3,8 euro/mp/lună pentru spaţiile industriale.

‘Această creştere a volumului de investiţii vine pe fondul interesului crescut al investitorilor pentru produse prime, în special spaţii de birouri şi retail în Bucureşti. Cu randamente atractive, o economie aflată într-un stadiu pozitiv de evoluţie şi o cerere în creştere de la un trimestru la altul din partea chiriaşilor, există suficiente argumente pentru ca alte tranzacţii majore să se finalizeze în următoarele 6-9 luni’, a declarat Răzvan Iorgu, directorul general al CBRE România.

Potrivit CBRE, a fost observată de asemenea o creştere a tranzacţiilor cu terenuri în termeni de număr, valoare şi tipul de proprietăţi vândute.

‘Am identificat trei mari categorii de cumpărători de proprietăţi funciare – retaileri (în special Lidl, Dedeman, Kaufland, Leroy Merlin), care caută să cumpere proprietăţi în oraşele principale şi secundare, ocupanţi industriali interesaţi în parcele de teren pentru dezvoltarea de fabrici (Dr. Oetker, Best Food, Continental) şi dezvoltatori imobiliari care achiziţionează proprietăţi prime în marile oraşe pentru proiecte viitoare (NEPI, Globalworth şi Kiseleff Development).