Investiţii străine directe de 1,66 miliarde de euro în şase luni, în creştere cu 40% faţă de S1 2014

Investiţiile străine directe în România au însumat, în primele şase luni ale acestui an, aproape 1,66 miliarde de euro, cu aproape 40% peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, respectiv 1,19 miliarde de euro, potrivit Agerpres. 
Economica.net - J, 13 aug. 2015, 13:27
Investiţii străine directe de 1,66 miliarde de euro în şase luni, în creştere cu 40% faţă de S1 2014

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, din totalul investiţiilor realizate în primul semestru, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 943 de milioane de euro, iar creditele intragrup 716 milioane de euro (net).

Astfel, în luna iunie, investiţiile realizate de nerezidenţi în România au fost de 372 de milioane de euro, a doua cea mai mare sumă lunară înregistrată de la începutul acestui an. Cea mai mare valoare a investiţiilor, în acest an, a fost consemnată în luna martie, respectiv 376 de milioane de euro.

La polul opus, cea mai săracă lună în investiţii din acest an a fost luna februarie, cu un volum de doar 110 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale a anunțat că derulează mai multe programe de înzestrare, printre care SHORAD-VSHORAD şi MANPAD, care au fost aprobate de Parlamentul României în anii......
65% dintre internauţi s-au confruntat cu escrocherii propagate pe e-mail, cel puţin o dată pe săptămână – studiu
65% dintre internauţi s-au confruntat cu escrocherii propagate pe e-mail, cel puţin o dată pe săptămână – studiu
Aproape două treimi (65%) dintre utilizatorii de Internet s-au confruntat cu un incident cibernetic distribuit prin e-mail ...
Volkswagen continuă investiţia în producătorul american de vehicule electrice Rivian
Volkswagen continuă investiţia în producătorul american de vehicule electrice Rivian
Grupul auto german Volkswagen AG ar urma să-şi majoreze participaţia deţinută la Rivian, cu o a doua plată planificată ...
Taximetrist reținut după ce a încasat 400 de euro pentru o cursă cursă Otopeni-București
Taximetrist reținut după ce a încasat 400 de euro pentru o cursă cursă Otopeni-București
Un taximetrist a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi cerut şi încasat de la un cetăţean nigerian, în vârstă ...