Investiţii

Şi fără drum şi cu banii luaţi: spaniolii de la Copisa cer despăgubiri pentru „rezilierea abuzivă” a contractului la Centura Mihăileşti – surse

După ce ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a rupt în direct contractul cu spaniolii de la Copisa pentru Centura Mihăileşti, aceştia au chemat statul român în arbitraj la Camera de Comerţ. Mai mult, ei au obţinut suspendarea procedurii şi au cerut şi despăgubiri pentru „rezilierea abuzivă a contractului”, au spus pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei.

Şi fără drum şi cu banii luaţi: spaniolii de la Copisa cer despăgubiri pentru
Corina Creţu: Gradul de absorbţie a fondurilor europene este 20%

Ministrul Transporturilor anunţă că la mijlocul anului va fi lansată procedura pentru proiectul

Ministrul Transporturilor anunţă că la mijlocul anului va fi lansată procedura pentru proiectul „Autostrada Nordului”

Ministerul Transporturilor a publicat proiectul pentru studiul de fezabilitate al drumului expres Ovidiu-Tulcea

Fabrică de nutreţuri, o investiţie româno-ungară de 15,6 milioane euro, inaugurată în Mureş

Autostrada Soarelui: Porr şi Saga Business vor repara sectorul București – Fundulea

Dragnea: 10 miliarde de euro vor intra în comunităţile din România, în următorii ani, prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii

Guvernul a decis: Petrom plăteşte redevenţe pentru petrolul scos din România la preţul barilului Brent de la Bursa din Londra

Comisia Europeană acuză şapte bănci de manipularea cursului de schimb valutar - Reuters

Comisia Europeană acuză şapte bănci de manipularea cursului de schimb valutar – Reuters

Dăncilă: Respectarea termenelor, principala problemă cu care ne-am confruntat în derularea investiţiilor

CNAIR şi o firmă din Spania au semnat reactualizarea studiului de fezabilitate pentru un segment din Autostrada Marii Uniri

Cererile pentru finanţarea cooperării fermierilor în vederea dezvoltării lanţurilor scurte de aprovizionare se dupun până la 30 iunie

Dr. Leahu intră pe piaţa din Cluj prin deschiderea unei clinici dentare la Turda, în urma unei investiţii de 350.000 de euro

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 9.05.2019

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 9.05.2019

MADR: Investiţii de 36,7 milioane lei în 2019 pentru Sistemul naţional antigrindină

România intenţionează să achiziţioneze drone maritime pentru contracararea Rusiei

Complexul Energetic Oltenia: Noul depozit de cărbune de la Cariera Roşia va fi gata în august

Blackstone intră în acționariatul Superbet după o injecție financiară de 175 milioane euro

Proprietarii de terenuri nu vor înfiinţarea Parcului Naţional Făgăraş

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea Cazinoului din Constanţa. Investiţia se ridică la aproape 112 milioane lei

Piste de biciclete pe 21 de străzi din Bucureşti. Investiţia se ridică la 44,5 milioane lei

Tramvai românesc în Oradea: cum ar putea arăta cele 20 de tramvaie pe care Astra Vagoane Călători le va livra în oraşul din Bihor FOTO

Subvenţia alocată Metrorex pe 2019 acoperă doar 55% din cheltuielile curente cu metroul

Siemens anunţă un profit trimestrial peste aşteptări şi listarea diviziei de turbine. 7.000 de locuri de muncă vor fi desfiinţate

130 de autobuze hibrid în Bucureşti: Primăria Capitalei a primit ofertă doar de la Mercedes Benz

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 8.05.2019

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 8.05.2019

Lună de foc la Transporturi: în mai se depun oferte la licitaţii de 1,5 miliarde euro pentru Autostrada Sibiu – Piteşti, A3, Metroul de Otopeni

Fondul de investiţii Al Dahra Holding vrea să dezvolte în Insula Mare a Brăilei cea mai mare zonă agricolă din Europa

Creţu: Nu a fost depusă nici până acum cererea de finanţare pentru Podul peste Dunăre

Gazele din Marea Neagră: Transgaz şi Black Sea Oil & Gas au semnat Memorandumul pentru Proiectul Midia

Fondul de investiţii Early Game Ventures a lansat un program de accelerare dedicat startup-urilor din tehnologie