Investiţii

Adnoc ar putea obţine două miliarde de dolari în cea mai mare listare din Emiratele Arabe Unite

Compania petrolieră de stat Adnoc (Abu Dhabi National Oil Co) ar putea obţine două miliarde de dolari din oferta publică iniţială a diviziei sale de distribuţie a combustibilului, în ceea ce ar putea fi cea mai mare listare din Emiratele Arabe Unite (EAU) din ultimii zece ani, transmit Reuters şi Bloomberg.

Adnoc ar putea obţine două miliarde de dolari în cea mai mare listare din Emiratele Arabe Unite
Şeful Nuclearelectrica: Modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă presupune costuri la jumătate faţă de o unitate nouă

Romaero, ofertă publică de acţiuni: compania vrea să-şi majoreze capitalul social cu 1,4 milioane lei

Grecia vrea să obţină aproape 232 de milioane de euro din vânzarea portului Thessaloniki

Fondator al primului serviciu de car-sharing din România: Este o fiţă să iei 50 de maşini electrice pentru Bucureşti

Averea celui mai bogat om de pe planetă a crescut datorită vânzărilor de Black Friday

Motivele pentru care metroul ar putea să nu circule în Drumul Taberei nici în 2018 - FOTO

Motivele pentru care metroul ar putea să nu circule în Drumul Taberei nici în 2018 – FOTO

Olguţa Vasilescu: Trebuie să apară Fondul Suveran de Dezvoltare, pentru că producătorii agricoli au nevoie de centre de colectare

Ursache, ASF: Creşterea procentului investiţiilor în acţiuni ale fondurilor de pensii ar putea compensa contribuţia diminuată

Fondul Suveran de Investiţii va avea în jur de 90 de companii - Ursache, ASF

Fondul Suveran de Investiţii va avea în jur de 90 de companii – Ursache, ASF

Grupul Rockwool investeşte 50 de milioane de euro într-o fabrică de vată minerală bazaltică lângă Ploieşti

Marea Britanie: Băncile vor sprijini Libor până la sfârşitul lui 2021

Alro: credit de 167 milioane dolari pe o perioadă de trei ani, pentru finanţarea capitalului de lucru

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 24.11.2017

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 24.11.2017

Eugen Rădulescu, BNR: Expunerea băncilor pe titluri de stat este pe locul doi în UE. 7 bănci au o expunere de peste 30% din active

Premierul Tudose acuză BNR că nu a intervenit pentru a opri deprecierea leului: Va trebui să avem o discuţie foarte serioasă şi foarte aşezată

România are nevoie de o foaie de parcurs, pe minimum cinci ani, pentru aderarea la euro. Nu se va întâmpla mai devreme de 2023

Teraplast cumpără încă 7% din Depaco

Teraplast cumpără încă 7% din Depaco

Abris Capital Partners: 500 mil. euro pentru al treilea fond de investiţii. Cea mai mare parte din bani merg în România şi Polonia

Preţul petrolului creşte, pe fondul scăderii stocurilor - analiză Saxo Bank

Preţul petrolului creşte, pe fondul scăderii stocurilor – analiză Saxo Bank

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 23.11.2017

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 23.11.2017

Autostrada Sibiu – Piteşti: Deşi nu au terminat Studiul de Fezabilitate, italienii de la SPEA cer încă două milioane de euro de la statul român

Florin Georgescu: Introducerea cotei unice din 2005 a redus birocraţia, dar a crescut corupţia

Iohannis, la Ploieşti: Investitorii nu-şi doresc revoluţii fiscale; pe oamenii de afaceri îi sperie impredictibilitatea şi şpăgile

Iohannis: Aşa zisa reformă fiscală impusă de PSD a creat incertitudini de natură să afecteze încrederea investitorilor

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 22.11.2017

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 22.11.2017

BCR: Volatilitatea cursului de schimb, indusă de zgomot. Nu există niciun dezastru pe piaţa de schimb valutar

Scandal între Primăria Afumaţi şi CNAIR pentru montarea parapetului metalic pe mijlocul DN2

Enel România investeşte peste jumătate de miliard de euro pentru modernizarea reţelelor

Cel mai slab leu din istorie - curs BNR: 4,6551 lei/euro

Cel mai slab leu din istorie – curs BNR: 4,6551 lei/euro

Enel se concentrează pe pieţele din Italia, Spania şi SUA în noul său plan strategic