Investiţii

Ce se va întâmpla dacă DD nu va plăti cât a promis pe acțiunile Oltchim

Dacă Dan Diaconescu nu va plăti preţul oferit pentru acţiunile Oltchin în cadrul licitaţiei, licitaţia se va închide, vor urma acţiuni în instanţă, blocarea procesului de privatizare şi, probabil, intrarea combinatului în insolvenţă. În cazul în care omul de afaceri Ștefan Vuza, prin Chimcomplex, pe care o controlează, va reuşi să renegocieze cumpărarea creanței deținută de Electrica asupra companiei, acesta va deveni adevăratul câştigător al licitaţiei.

Ce se va întâmpla dacă DD nu va plăti cât a promis pe acțiunile Oltchim
Bursa a scăzut nesemnificativ. Lichiditatea a fost salvată din nou de un deal cu acţiuni FP

Cursul a închis săptămâna aproape de 4,5150 lei/euro

Bursa a crescut uşor, însă volumele de tranzacţionare au rămas foarte reduse

SENTIMENTUL de vineri: Expectativă– afară. Incertitudine la București, unde „lipsește proiectul“

Bursa a revenit pe creştere uşoară, însă rulajul a rămas redus

Cursul a coborât uşor sub 4,51 lei/euro la începutul zilei

Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile europene au închis în scădere

Un deal cu 1,27% din acţiunile Fondul Proprietatea a salvat din nou lichiditatea bursei

Cursul oscila uşor sub 4,5150 lei/euro la finalul zilei

Wall Street a deschis în scădere

Wall Street a deschis în scădere

Administratorul SIF Muntenia se opune rezilierii contractului de către reprezentanţii acţionarilor

Aproape 1,3% din acţiunile Fondului Proprietatea au fost cedate printr-un deal, pentru 21 mil. euro

„România va fi unul dintre liderii creşterii în Europa“. Cine spune asta

Bursa de la Bucureşti cobora cu 0,8% la jumătatea zilei. Rulajul a rămas redus

Bursa a suspendat de la tranzacţionare acţiunile Oltchim

OMV s-a împrumutat cu 1,5 mld. euro prin obligaţiuni pe termen lung, cu scadenţa la 10 şi 15 ani

Bursele europene au deschis joi în scădere, din cauza pesimismului privind economia Chinei

Leul s-a depreciat pe interbancar. Cursul a urcat spre 4,51 lei/euro la începutul zilei

Bursa a deschis în scădere uşoară, pe o lichiditate redusă

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Cât de puternică este China la Bucureşti

Bursa din Statele Unite a deschis indecis

Gabriel Biriş şi Alexander Hergan candidează pentru Consiliul de Administraţie al Sibex

Llichiditatea BVB, la maximul ultimelor trei luni

O tranzacţie cu acţiuni FP de 94 de milioane  de lei.

Fostul director al Bursei din Bucureşti vrea să listeze start-up-uri IT la Bursa din Sibiu

Bursele europene au deschis în urcare, după noul program de stimulare al Japoniei

Cursul a coborât sub 4,5 lei/euro pe interbancar

Bursa de la Bucureşti a deschis sesiunea în stagnare

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Investitorii, dezamăgiţi deja de perspectiva „pomenilor electorale“

Cei mai mari investitori de la Bursă se pot cumpăra la 55 - 75% din valoarea lor

Cei mai mari investitori de la Bursă se pot cumpăra la 55 – 75% din valoarea lor