Investiţii

Bursa a crescut uşor, pentru a patra şedinţă consecutiv

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor, cu 0,83%, pentru a patra şedinţă consecutiv, într-o piaţă în care puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni cu acţiuni de doar 9,3 milioane lei.

Bursa a crescut uşor, pentru a patra şedinţă consecutiv
Un candidat surpriză la şefia Bursei din Bucureşti

Bursa a continuat să crească uşor, însă pe un rulaj foarte redus

Erste Group nu mai raportează în limba română la Bursa din Bucureşti

Cât de mari sunt afacerile brokerilor de la Bursa din Bucureşti

Bursa era în creştere cu 0,49% după primele transferuri de miercuri

Bursele europene au deschis în urcare, după comentariile lui Bernanke privind stimularea economiei

SENTIMENTUL de dimineaţă: Dezamăgire mai degrabă calmă, după discursul confuz al preşedintelui FED

Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile europene au închis în scădere

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut la cel mai redus nivel din acest an

Wall Street a deschis în creştere

Wall Street a deschis în creştere

Bursa a crescut uşor pentru a treia şedinţă consecutiv, iar lichiditatea a rămas redusă

SIF Moldova are 5% din Banca Transilvania

România este penultima în topul eficienţei companiilor, după capitalizare

Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, însă rulajele au continuat să fie reduse

Contractele pe bani mulţi ale Transelectrica se semnează

Contractele pe bani mulţi ale Transelectrica se semnează „la secret”. Aşa vrea Guvernul

Bursele europene au deschis marţi în urcare, în aşteptarea raportului Fed către Congres

Bursa era în stagnare după primele transferuri de marţi, pe un rulaj extrem de redus

SIF Muntenia are un nou preşedinte. Administratorii vechi sunt gata de negocieri

SENTIMENTUL de dimineaţă: Lumea așteaptă următoarea mișcare a președintelui. A lui Bernanke

Recomandarea brokerilor pentru Prospecţiuni SA: Cumpără!

Acţiunile europene au închis în creştere

Bursa a crescut uşor, contrar evoluţiei pieţelor externe

Bursa a crescut cu aproape 1%, însă rulajul a rămas redus

Euro sparge pragul de 4,55 lei. Curs valutar BNR: 4,5571 lei/euro

Care au fost cele mai profitabile SIF-uri după primul semestru

Bursele europene au deschis luni în scădere uşoară

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere, în linie cu pieţele europene

Euro, la minimul ultimilor doi ani, în aşteptarea datelor economice din zona euro

SENTIMENTUL de dimineaţă: Se pariază că guvernele  nu au încotro decât să stimuleze creşterea

FINANŢE PERSONALE:  Portofoliul ECONOMICA.NET, după o lună