Investiţiile BERD au atins un nivel record de 16,6 miliarde euro în 2024

Investiţiile realizate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au crescut cu 26% în 2024, până la un nivel record de 16,6 miliarde euro, graţie înmulţirii proiectelor din Ucraina şi finanţărilor verzi, a anunţat joi instituţia financiară internaţională, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 09 ian. 2025, 14:00
Investiţiile BERD au atins un nivel record de 16,6 miliarde euro în 2024

Conform cifrelor din 2024, BERD şi-a depăşit cu 60% investiţiile din perioada de dinainte de pandemie. În 2019, investiţiile BERD au depăşit, pentru prima dată în istoria instituţiei, pragul de 10 miliarde euro, scrie Agerpres.

Peste trei sferturi dintre cele 584 proiecte finanţate anul trecut au fost direcţionate spre sectorul privat, a precizat BERD. În paralel, sumele totale mobilizate anul trecut de BERD, care includ şi investiţiile deblocate din toate sursele, au urcat până la 26,7 miliarde euro.

„Nivelul sprijinului pentru Ucraina a crescut. O altă componentă o reprezintă investiţiile verzi…am lucrat foarte mult cu numeroase ţări cu privire la strategiile pentru dezvoltarea energiilor regenerabile, pentru atragerea de investitori în sectorul regenerabilelor”, a declarat preşedintele BERD, Odile Renaud-Basso.

Turcia a rămas anul trecut principala destinaţie a investiţiilor BERD, urmată de Ucraina, Egipt, Polonia şi Uzbekistan.

Odile Renaud-Basso a subliniat că recentele atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice a Ucraina a făcut situaţia pe teren „foarte tensionată”. „Este foarte dureros şi a avut un impact uriaş asupra economiei”, a spus Odile Renaud-Basso, adăugând că BERD a primit o cerere mare pentru programul pe care l-a pus la punct anul trecut şi prin care ajută companiile să îşi majoreze capacităţile de producţie a energiei electrice.

Întrebată ce părere are de faptul că Banca centrală a Turciei a redus dobânda de bază cu 250 de puncte de bază în luna decembrie, după ce inflaţia a înregistrat o scădere peste aşteptări până la 44,38%, Odile Renaud-Basso consideră că munca factorilor de decizie de la Banca centrală a Turciei nu s-a terminat. „Trebuie să menţină direcţia şi să nu se oprească în mijlocul drumului, mai au încă mult de mers”, a precizat Odile Renaud-Basso.

Referindu-se la relaţia cu următoarea administraţie Trump, Odile Renaud-Basso a declarat că se aşteaptă la un „dialog constructiv”, aşa cu s-a întâmplat şi în perioada primului mandat la Casa Albă al lui Donald Trump.

SUA controlează 10% din acţiunile BERD, o instituţie al cărei acţionariat este compus din 74 de ţări, plus UE şi BEI.

La finele lui 2023, Consiliul guvernatorilor BERD, din care face parte şi reprezentantul SUA, a aprobat o majorare de capital de patru miliarde de euro, însă multe guverne nu au subscris încă la această majorare. „Majorarea capitalului BERD, decisă de guvernatorii noştri, oferă argumente solide de business pentru acţionarii noştri, în special având în vedere sprijinirea economiei reale a Ucrainei, a sectorului privat şi a reconstrucţiei ţării”, a spus Odile Renaud-Basso.

BERD este un investitor instituţional major în România iar până în prezent organizaţia a investit aproape 11,5 miliarde de euro în 550 de proiecte. O pondere semnificativă a finanţării sale sprijină dezvoltarea sectorului privat, sustenabilitatea şi inovaţia.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...