Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au crescut cu 14,5% în primele nouă luni
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 7,265 miliarde euro (comparativ cu 6,344 miliarde euro în perioada ianuarie – septembrie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 6,002 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,263 miliarde euro”, se precizează în comunicatul băncii, scrie Agerpres.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele nouă luni din 2022, cu 32,6%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 5.523 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 5.523 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 31,027 milioane de dolari, cu 6,2% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2021, de 33,072 milioane de dolari.
În septembrie 2022, au fost înmatriculate 692 de firme cu participare străină la capitalul social.
În funcţie de domenii de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna septembrie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (26,73% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,82%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (18,35%).
La finele lunii septembrie 2022, în România existau 242.370 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 67,005 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 51.476 (capital subscris de 4,015 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,574 miliarde de dolari, în 5.833 de firme.