Investiţiile în îmbunătăţirea competenţelor pot crea 5,3 milioane de locuri de muncă până în 2030 – raport
China va fi cea mai mare câştigătoare a unei astfel de iniţiative, în timp ce statele din Europa Centrală şi Est vor beneficia mai puţin, parţial din cauza structurii economiilor şi a nivelului de educaţie, se precizează în document.
„Economiile din Europa Centrală şi de Est poartă încă povara tranziţiei la piaţa liberă: şomaj pe termen lung, populaţie neocupată, sisteme de educaţie care nu au evoluat în acelaşi ritm cu cererea de pe piaţa forţei de muncă. Din aceste motive, sunt mai vulnerabile în faţa schimbărilor aduse de noile tehnologii care impun competenţe crescute. În urmă cu doi ani noi estimam că în jur de 600 mii de locuri de muncă din România vor fi afectate, până în 2029, de automatizare şi digitalizare. Ne aşteptăm ca acest proces să fie mult mai rapid în noul context, schimbat de pandemie şi sperăm că atât guvernul, cât şi companiile să devină tot mai conştiente că trebuie să investească mai mult în educaţie şi formare profesională”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România, într-un comunicat al companiei remis marţi AGERPRES.
Potrivit raportului, în condiţiile în care şomajul este aşteptat să crească pe măsură ce economiile continuă să experimenteze efectele pandemiei, investiţiile în îmbunătăţirea competenţelor forţei de muncă globale sunt esenţiale pentru stimularea redresării economice după COVID-19.
Avantajele mai ample ale dezvoltării competenţelor sunt creşterea productivităţii, a numărului locuri de muncă mai bune, plătite echitabil, care contribuie la reducerea inegalităţilor salariale, în special a celor create de noile tehnologii, precizează sursa citată.
În context, documentul îndeamnă guvernele să adopte o abordare agilă pentru a stimula iniţiativele naţionale de îmbunătăţire a competenţelor, să colaboreze cu companiile, organizaţiile non-profit şi autorităţile din educaţie şi să ofere stimulente pentru crearea de locuri de muncă în economia verde şi sprijinirea inovaţiei tehnologice.
Economiile în care deficienţele de competenţe sunt mai mari ar putea vedea cele mai mari câştiguri ca procent din PIB, inclusiv China (7,5%) şi India (6,8%), Spania (6,7%), Australia (5,9%) şi Africa de Sud (4,4%).
Europa Centrală şi de Est va avea cele mai mici beneficii la nivel global, de 2,1% într-un scenariu accelerat şi 1,8% în scenariul de bază. De asemenea, unele economii dezvoltate vor avea câştiguri mai mici, variind de la 2% în Japonia la 0,3% în Germania, având în vedere că productivitatea şi baza lor de competenţe sunt deja mai puternice decât pe pieţele emergente.
„Sectoarele care au avut creşteri salariale şi de productivitate scăzute de-a lungul timpului ar putea obţine beneficii semnificative în urma îmbunătăţirii calificărilor. Spre exemplu, sănătatea şi asistenţa socială ar putea contribui la creşterea PIB cu 380 de miliarde de dolari prin îmbunătăţirea competenţelor până în 2030”, se mai arată în comunicat.
Unul dintre cele mai eficiente sisteme de ocupare a forţei de muncă, dat exemplu în raport, este cel al Danemarcei. Introdus în urmă cu 25 de ani, acesta se bazează pe mobilitatea locurilor de muncă. Angajaţii care îşi pierd locul de muncă primesc până la 90% din salariu pentru o perioadă de doi ani, sub rezerva recalificării sau explorării opţiunilor antreprenoriale sau a locurilor de muncă în alte oraşe. Puţini danezi îşi pierd locul de muncă pentru că sunt concediaţi. Majoritatea iau iniţiativa de a pleca şi de a se recalifica, profitând de aceste politici active pe piaţa muncii.
În perioada 25-29 ianuarie, Forumul Economic Mondial organizează Davos 2021, o săptămână de dezbateri virtuale în care lideri din întreaga lume discută despre restabilirea încrederii în lumea post-COVID-19. Raportul „Upskilling for Shared Prosperity” a fost publicat de PwC şi Forumul Economic Mondial, în prima zi a acestei săptămâni de dezbateri.
PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.