Investiţiile industriale imobiliare în România au atins un nivel record, de 389 de milioane de dolari, în 2015 – CBRE
La rândul lor, investiţiile în spaţiile de birouri au crescut spectaculos în ultimul trimestru din 2015, reprezentând jumătate din volumul total înregistrat în această perioadă.
Volumul total de investiţii în real estate pe piaţa din România are în continuare o dinamică apreciabilă în perioada post-recesiune, fiind aproape dublu faţă de anul 2013, dar sub nivelul record din 2014. Investiţiile imobiliare străine continuă să fie preponderente pe piaţă locală, capitalul autohton reprezentând doar 3% din total, precizează CBRE, realizatorul studiului.
Olanda, Statele Unite, Marea Britanie şi Germania sunt ţările care au investit cel mai mult în România anul trecut.
Cele mai mari cinci tranzacţii imobiliare din 2015 au fost, în ordine, achiziţia Europolis Logistic Park de către compania P3, urmată de cumpărarea Floreasca Park, de către GLL, achiziţia Auchan Titan Shopping Center, de către NEPI, cumpărarea Bucharest West, de către CTP, şi achiziţia Green Court Bucharest Building B, a celor de la Globalworth.
Valoarea cumulată a celor cinci mari tranzacţii reprezintă 60% din totalul investiţiilor, toate acestea fiind înregistrate în Bucureşti.