Investiţiile nete în economia naţională au scăzut cu 3,1%, în 2014

Economica.net
05 03. 2015
bani_567643387482600_35650400_95545200

Anul trecut, investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi au însumat 30,6 milioane de lei, reprezentând 46,8% din total, faţă de 47,1% în anul 2013, iar investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au fost de 26,782 miliarde lei, reprezentând 40,8% din total, comparativ cu 42,4% în anul 2013, scrie Agerpres.

În trimestrul IV 2014, comparativ cu trimestrul IV 2013, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 3%, însumând 23,056 miliarde lei (preţuri curente). Creşterea a fost susţinută de lucrările de construcţii noi şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,6%, respectiv cu 0,3%. În schimb, la alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 1,4%.

Comparativ cu trimestrul IV 2013, în trimestrul IV 2014 se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în lucrări de construcţii noi cu 1,2 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut însă cu 1,2 puncte procentuale.

Potrivit INS, sursa datelor o constituie cercetările statistice trimestriale privind indicatorii pe termen scurt în industrie, construcţii şi servicii pentru agenţii economici şi cercetarea statistică trimestrială, dar şi investiţiile realizate pentru unităţile cu activitate de agricultură, bănci, asigurări şi sectorul bugetar ( administraţie publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială).