Investiţiile nete în economia României au crescut cu 6,7%, până la 34,65 miliarde de lei, în primul trimestru al acestui an

12 06. 2024
calculator-385506_960_720

O creştere de 165,2% a fost înregistrată la elementul de structură alte cheltuieli de investiţii (cheltuieli pentru lucrări geologice şi de foraj, pentru cumpărarea animalelor de muncă, de producţie şi reproducţie, plantaţii de viţă de vie, pomi, împăduriri, cheltuieli pentru achiziţionarea obiectelor de inventar gospodăresc de natura mijloacelor fixe, cheltuieli pentru studiile de cercetare şi proiectare legate de obiectivele de investiţii şi pentru serviciile aferente transferului de proprietate), cu sume atrase de 6,34 miliarde de lei, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, un declin al investiţiilor s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi, care au atras 18,53 miliarde de lei preţuri curente, în scădere ca volum cu 9%, şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport), cu investiţii de 9,77 miliarde de lei, mai mici cu 0,9%.