Investițiile pe plan global în energie regenerabilă au atins valoarea record de 174 de miliarde de dolari
Până la 174 de miliarde de dolari au fost investite în primul semestru al acestui an în energie fotovoltaică, energie eoliană offshore precum şi alte tehnologii verzi şi companiile din acest domeniu, potrivit datelor colectate de BloombergNEF. Este vorba de o creştere de 1,8% comparativ cu primul semestru al anului trecut.
Acest mic ritm de creştere demonstrează rezistenţa industriei energetice în lupta împotriva schimbărilor climatice, în pofida creşterii costurilor ca urmare a creşterii preţurilor materiilor prime în acest an. Cu toate acestea, investiţiile de 174 miliarde de dolari sunt mult mai mici faţă de ceea ce este nevoie din partea statelor şi companiilor să îşi atingă obiectivele destinate limitării emisiilor poluante în următoarele decenii.
„Investiţiile în energiile regenerabile au rezistat efectelor pandemiei globale, spre deosebire de alte sectoare ale energiei unde am văzut o volatilitate fără precedent. Cu toate acestea, o creştere de 1,8% în ritm anual nici măcar nu merită menţionată. Este nevoie de o accelerare imediată a finanţări dacă vrem să revenim pe o traiectorie spre emisii zero”, a declarat Albert Cheung, directorul echipei de analiză de la BNEF.
Creşterea investiţiilor în energiile regenerabile a fost stimulată de un prim semestru record cu privire la banii noi strânşi de pe pieţele publice, care au ajuns la 28,2 miliarde de dolari, de peste cinci ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au crescut de asemenea şi investiţiile în companiile de energii regenerabile ale fondurilor de venture capital şi private equity.
Investiţiile în proiectele fotovoltaice au crescut cu 9% până la un nivel record de 78,9 miliarde de dolari în primul semestru. Proiectele fotovoltaice din China au strâns investiţii de 4,9 miliarde dolari în al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu 2,8 miliarde dolari în primul trimestru.
În schimb, investiţiile globale în proiecte eoliene au scăzut până la 58 miliarde de dolari în primul semestru, un declin de peste 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când dezvoltatorii s-au grăbit să profite de expirarea schemelor de sprijin în China şi SUA.
Anterior, analiştii de la BloombergNEF au calculat că guvernele şi companiile din întreaga lume vor trebui să investească cel puţin 92.000 de miliarde de dolari până în 2050, pentru a reduce emisiile de CO2 suficient de rapid pentru a evita cele mai negative efecte ale schimbărilor climatice.