Investiţiile străine au scăzut drastic în ianuarie la 23 mil. euro

Economica.net
13 03. 2012
bani_euro_5768809023445_77261900

Conform datelor publicate de Banca Naţională a României, participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 130 de milioane de euro, în timp ce creditele intra-grup au înregistrat o valoare negativă de 107 milioane de euro net.

Investiţiile străine directe ale nerezidenţilor în România au finanţat deficitul contului curent din luna ianuarie 2012 în proporţie de 62,2%.

În aceste condiţii, investiţiile străine directe atrase de România se înscriu şi în acest an pe un trend descendent, după ce în 2011 s-a înregistrat un minim al ultimilor nouă ani, cu un volum de 1,9 miliarde de euro.

Cel mai ridicat nivel al investiţiilor străine directe s-a înregistrat în anul 2008 – 9,496 miliarde de euro. Între 2003 şi 2006 România a înregistrat în fiecare an creşteri ale investiţiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde de euro în 2004, la 5,213 miliarde de euro în 2005 şi 9,056 miliarde de euro în 2006. În 2007 a avut loc o diminuare a capitalului străin investit în România, la 7,25 miliarde de euro, urmat de o creştere la nivelul record din 2008.

Începând cu anul următor, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investiţiile scăzând abrupt până la 3,48 miliarde de euro în 2009 şi la 2,2 miliarde de euro în 2010.