Investiţiile străine directe au crescut cu 34,14%, în primele patru luni din 2024
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,230 miliarde de euro (comparativ cu 2,408 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 3,014 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 216 milioane euro”, se precizează în comunicatul citat de scrie Agerpres.
Conform BNR, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie – aprilie 2024, un deficit de 6,576 miliarde de euro, cu 26,68% mai mare comparativ cu cel de 5,191 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2023.
Conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de AGERPRES, un număr de 2.308 societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele patru luni din 2024, în creştere cu 0,9% comparativ cu perioada similară din 2023,
Cele 2.308 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 12,4 milioane de dolari, în creştere cu 46,4% faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în ianuarie – aprilie 2023, de 8,47 milioane de dolari.
La finele lunii aprilie 2024, în România existau 253.534 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la peste 70,58 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 53.077 (capital subscris de aproximativ 3,37 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 13,063 miliarde de dolari, în 6.146 de firme.